SUA continuă să livreze echipament militar Egiptului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Washingtonul va livra Egiptului patru avioane de luptă de tip F-16  FOTO Mediafax/AFP

Statele Unite îşi va îndeplini promisiunile şi va continua să livreze încă patru avioane de luptă de tip F-16 Egiptului, printr-un program militar, au anunţat oficiali americani de rang înalt conform BBC. Cooperarea militară dintre cele două state se pare că nu este afectată de criza politică din Egipt şi de revoltele masive ale populaţiei divizate de luptele sectare.

Anunţul suprinde întrucât SUA nu şi-a exprimat o poziţie privind lovitura de stat realizată de Armata generalului Sisi, care l-a îndepărtat de la putere pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi, săptămâna trecută. 

Ajutorul militar masiv oferit de americani egiptenilor va fi redus prin lege, în cazul în care Washingtonul ajunge la concluzia că preşedintele a fost înlăturat în urma unei lovituri de stat.

Preşedintele american Barack Obama a evitat să utilizeze expresia „lovitură de stat" în legătură cu evenimentele din Egipt, altfel riscând să antrenere prevederi legale ce impun întreruperea livrării ajutoarelor.

Mişcarea islamistă Fraţii Musulmani, din care provine Morsi şi care îl susţine, cere reinstalarea acestuia ca preşedinte. Susţinătorii săi au organizat proteste ample la o cazarmă din Cairo, unde se crede că este deţinut. Peste 50 de susţinători ai organizaţiei au fost ucişi luni, în confruntări cu armata. Noile autorităţi nu au anunţat unde se află Morsi, însă un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat că acesta se află într-un "loc sigur" şi este tratat "cu demnitate".

Oficialii americani citaţi afirmă că Washingtonul va livra cele patru avioane de luptă de tip F-16 în următoarele câteva săptămâni. Ele fac parte dintr-o comandă deja convenită de 20 de avioane - dintre care opt au fost trimise în ianuarie. Ultimele opt avioane urmează să fie livrate ulterior, anul acesta.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a reiterat miercuri că nu va fi „în interesul Statelor Unite să efectueze schimbări imediate programelor de asistenţă" americane. El a adăugat că administraţia Obama îşi acordă o perioadă de timp pentru a analiza implicaţiile îndepărtării lui Morsi de la putere.

Ajutorul militar american acordat Egiptului este evaluat la 1,3 miliarde de dolari anual şi este livrat forţelor militare egiptene de peste 33 de ani, ca urmare a acordului semnat între Egipt şi Israel în 1979.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €