SUA: Câteva ore până la declanşarea automată a planului de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele american Barack Obama i-a acuzat pe republicani că ameninţă creşterea economică a ţării

Senatul american a respins două iniţiative legislative, una republicană şi cealaltă democrată, vizând restructurarea sau amânarea tăierilor bugetare automate care urmează să intre în vigoare începând de vineri de la miezul nopţii.

Ministerele americane se pregătesc să-şi declanşeze planul forţat de austeritate. Dacă nu se ajunge în următoarele ore la un acord între cele două tabere politice, democrată şi republicană, se îngheaţă automat 85 de miliarde de dolari din cheltuieli publice.

Această măsură, numită "sechestru", se va aplica de fapt treptat, până pe 30 septembrie. O astfel de tăiere de buget riscă să asfixieze întreaga economie americană, deci prin contagiune şi pe cea mondială. Unda de şoc provocată de tăierilor bugetare din SUA riscă să se propage şi în Uniunea Europeană, principalul partener comercial al americanilor.

Fondul Monetar Internaţional avertizează că va reduce prognoza de creştere economică pe anul acesta pentru SUA cu cel puţin o jumătate de procent dacă măsurile de austeritate intră în vigoare. În prezent, FMI anticipează o creştere de 2% a economiei americane în 2013. William Murray, purtător de cuvânt al FMI, spune că şi economia globală va fi afectată, mai ales principalii parteneri comerciali ai SUA.

Şi agenţia care face previziuni economice pentru Congres estimează că reducerile de cheltuieli vor duce la scăderea creşterii economice cu 0,6% şi la pierderea a 750.000 de slujbe. Ar urma să aibă loc concedieri masive care îi vor afecta pe profesori, asistente medicale, controlori de trafic aerian, ceea ce va duce la întârzieri ale curselor, potrivit autorităţilor.

Cei care nu îşi vor pierde slujbele ar putea primi salarii scăzute sau vor fi nevoiţi să-şi ia concediu fără plată. Cel mai afectat minister va fi însă cel al Apărării, care-şi va vedea bugetul diminuat automat cu aproape 10%. Aici, angajaţii civili ar urma să piardă 20% din venituri. Ameninţarea tăierilor bugetare a dus deja la consecinţe la Departamentul pentru securitate internă.

O agenţie a acestuia a anunţat că, pentru a reduce din cheltuieli, a decis să elibereze sute de imigranţi ilegali consideraţi ca nefiind de mare risc. O reuniune a ultimei şanse este prevăzută vineri între diverşii protagonişti, dar prezicerile sunt destul de sumbre în privinţa găsirii unui compromis.

Preşedintele american i-a invitat vineri pe liderii grupurilor parlamentare din Congres să se întâlnească la Casa Albă, însă va fi prea târziu pentru a evita declanşarea tăierilor automate în cheltuielile bugetului federal american.

Barack Obama i-a acuzat joi pe adversarii săi republicani că ameninţă creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă prin refuzul de a majora impozitele pentru persoanele cu venituri foarte mari.
 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie