SUA au reluat parțial livrarea de arme Ucrainei. Ce ar urma să primească Kievul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administrația Trump a reluat parțial livrările de arme către Ucraina, după o pauză ordonată de Pentagon, au relatat miercuri Reuters și Associated Press, citând oficiali americani anonimi.

Ucraina a solicitat SUA arme de apărare aeriană FOTO SHUTTERSTOCK

Doi oficiali americani au declarat pentru Reuters că SUA livrează Ucrainei obuze de artilerie de 155 mm şi sisteme de rachete cu lansare multiplă ghidată GMLRS.

Întreruperea livrărilor de arme către Ucraina, săptămâna trecută, a fost motivată de îngrijorările că stocurile militare americane sunt la niveluri mult prea scăzute, au declarat acești oficialii sub rezerva anonimatului.

Aceștia nu au precizat câte arme sunt trimise și dacă livrarea a fost finalizată.

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar fi ordonat săptămâna trecută oprirea unui transport în curs ce ar fi inclus 30 de rachete Patriot, 8.500 de proiectile de artilerie de 155 mm, peste 250 de rachete de precizie GMLRS şi 142 de rachete aer-sol Hellfire.

Presa americană a relatat că decizia a luat prin surprindere Ucraina, partenerii europeni și Departamentul de Stat al SUA. CNN a relatat că Hegseth nu s-ar fi consultat cu Casa Albă în prealabil.

Președintele american Donald Trump a dat de înțeles ulterior că nu știe cine a ordonat întreruperea transportului și s-a angajat să furnizeze arme suplimentare Ucrainei, în contextul intensificării atacurilor aeriene asupra orașelor ucrainene, inclusiv asupra celor îndepărtate de front.

Publicația Axios a relatat că Trump a ordonat furnizarea a 10 rachete de apărare aeriană Patriot către Ucraina și face presiuni asupra Germaniei pentru a vinde Ucrainei una dintre bateriile sale.

Rusia a lansat în această săptămână cel mai mare atac aerian asupra Ucrainei: peste 740 de drone și rachete.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că a dispus extinderea contactelor cu Statele Unite pentru a asigura livrări esenţiale de echipamente militare, în principal pentru apărarea aeriană, notează Reuters.

Donald Trump a spus că SUA iau în considerare furnizarea unei baterii Patriot

Președintele american Donald Trump a confirmat, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii la Casa Albă, că administrația sa discută posibilitatea trimiterii în Ucraina a unui sistem suplimentar de apărare aeriană Patriot.

„Ucrainenii ar dori asta. Au cerut-o... Știu că ei au făcut această solicitare. Va trebui să o analizăm.”

Trump a menționat că aceste sisteme de apărare aeriană sunt de fapt „extrem de sofisticate” și „foarte scumpe”.

„Este păcat că trebuie să cheltuim atât de mulți bani pe un război care nu ar fi avut loc niciodată dacă aș fi fost președinte”, a adăugat el, citat de Ukrainska Pravda.

SUA mai au doar 25% din rachetele Patriot necesare pentru planurile de apărare ale Pentagonului, a dezvăluit The Guardian.

Stocurile scăzute de interceptoare Patriot a fost unul dintre motivele invocate de consilierul pentru politici ale Pentagonului, Elbridge Colby, în recomandarea sa de a suspenda ajutorul acordat Ucrainei.

Ucraina epuizează rapid interceptoarele Patriot Pac-3 pe primește de la aliații săi.

Luna trecută, forțele aeriene au declarat că au interceptat 22 de rachete balistice lansate de forțele ruse. Potrivit publicației ucrainene Euromaidan, asta ar însemna utilizarea a până de 50 de interceptoare Pac-3.

Printre transporturile oprite la granița din Polonia s-au numărat 30 de interceptoare Pac-3, precum și alte sisteme antiaeriene: sisteme portabile Stinger , dar și rachete AIM pentru avioane F-16 și lansatoare sol-aer avansate NASAMS.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani