SUA au primit răspuns scris din partea Rusiei în criza ucraineană: „Nu ar fi productiv să negociem în public”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

SUA au primit un răspuns scris din partea Rusiei la propria scrisoare privind criza ucraineană, a declarat, luni, un responsabil american, citat de AFP.

„Putem confirma că am primit un răspuns scris din partea Rusiei. Credem că nu ar fi productiv să negociem în public, aşa că vom lăsa Rusiei posibilitatea să discute despre răspunsul lor, dacă doreşte. Rămânem pe deplin angajaţi dialogului pentru a rezolva aceste probleme şi vom continua să ne consultăm îndeaproape cu aliaţii şi partenerii noştri, inclusiv cu Ucraina", a spus un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, fără a dori să precizeze conţinutul.

Acest nou schimb de scrisori are loc înaintea unui apel telefonic între secretarul de stat al SUA Antony Blinken şi omologul său rus Serghei Lavrov, care urmează să vorbească marţi. Scrisoarea rusă este, de fapt, un răspuns la răspuns: Statele Unite au trimis propria scrisoare Rusiei săptămâna trecută, ca răspuns la propunerile de tratat făcute la mijlocul lunii decembrie de Moscova pentru a-şi prezenta cererile ]n materie de securitate.

Occidentalii îi acuză pe ruşi că au desfăşurat peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina pentru o posibilă invazie. Kremlinul dă asigurări că nu intenţionează să atace, dar solicită „garanţii" formale de securitate, inclusiv, în special, asigurarea  că Ucraina nu va intra niciodată în NATO şi revenirea la desfăşurarile militare ale Alianţei Nord- Atlantice aşa cum era în 1997.

Statele Unite şi NATO au respins aceste cereri în scrisori miercurea trecută, dar Washingtonul a lăsat uşa deschisă negocierilor pe alte subiecte, cum ar fi desfăşurarea de rachete sau limitările reciproce ale exerciţiilor militare.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie