SUA au inclus Croaţia în programul Visa Waiver, de exceptare de vize. România încă aşteaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au inclus Croaţia în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii acestei ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american pentru o şedere de până la 90 de zile, a anunţat marţi şeful Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), Alejandro Mayorkas, transmite Reuters.

Secretarul pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în coordonare cu secretarul de stat, Antony Blinken, a desemnat Croaţia ca nou participant în Programul Visa Waiver (VWP), se arată în comunicatul postat de site-ul DHS.

Cu începere cel târziu de la 1 decembrie, Sistemul Electronic pentru Autorizarea Călătoriilor (ESTA) va fi actualizat spre a le permite cetăţenilor croaţi să aplice pentru a călători în Statele Unite pentru turism sau afaceri pentru o durată de până la 90 de zile fără a obţine viză, precizează comunicatul.

„Desemnarea astăzi a Croaţiei ca nou participant în Programul Visa Waiver este o recunoaştere importantă a intereselor economice şi de securitate comune ale ţărilor noastre“, a afirmat Alejandro Mayorkas, citat în comunicatul DHS.

„Felicit Croaţia pentru că devine al 40-lea membru al VWP după ce a întrunit cerinţe stricte, şi sunt nerăbdător să continuăm cooperarea strânsă asupra priorităţilor cheie“, a adăugat responsabilul american.

La Zagreb, premierul croat Andrej Plenkovic a salutat decizia Statelor Unite, subliniind că aceasta va întări şi mai mult legăturile dintre cele două ţări, a relatat agenţia croată HINA.

Cetăţenii croaţi vor beneficia cel mai mult de pe urma acestei decizii, a transmis el pe Twitter, amintind că ridicarea obligativităţii vizelor pentru SUA a fost una din priorităţile de politică externă ale guvernului său.

România încearcă de mulţi ani să fie acceptată în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii săi să poată călători în SUA fără vize, însă rata de refuz al vizelor pentru români depăşeşte încă foarte mult pragul minim, de 3%, acceptat de autorităţile americane pentru ridicarea vizelor. Potrivit ultimelor date oficiale analizate de Profit.ro, rata de refuz pentru România este în continuare cu mult peste pragul de 3%, în anul fiscal american 2020, această rată trecând din nou de peste 10%, respectiv fiind de 10,14%. După cum a relatat Profit.ro, acest prag scăzuse în 2019, după mai mulţi ani, sub 10%, dar încă insuficient pentru acceptarea în Visa Waiver.

În conformitate cu legea americană privind imigrația și cetățenia, țările care doresc să adere la programul de scutire de vize (Programul Visa Waiver) trebuie să aibă, pentru vizele eliberate în alte scopuri decât imigrarea, o rată de refuz mai mică de 3% sau o medie pe 2 ani mai mică de 2%.

Autorităţile SUA calculează rata de refuz potrvit anului fiscal, care începe la 1 octombrie şi se termină la 30 septembrie.

În cadrul ultimei reuniuni tripartite, organizate de către Comisia Europeană, cu participarea SUA şi a statelor membre afectate de nereciprocitate în materie de vize, din 9-10 iunie 2021, Statele Unite ”au reconfirmat angajamentul de a continua conlucrarea şi dialogul cu partea română pentru atingerea obiectivului de eliminarea vizelor pentru şederi de scurtă durată (90 zile), în scop de afaceri sau turism”. Cu toate acestea, sursa citată subliniază că: ”Rata de refuz pentru România este încă peste pragul de 3% (în anul fiscal 2020, această rată a fost de 10,14%)”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere