SUA, alegeri 2020. Senatorul Ted Cruz se teme de o „adevărată baie de sânge“ pentru republicani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul republica Ted Cruz

Senatorul republican Ted Cruz, fost candidat la Casa Albă, a avertizat vineri că alegerile prezidenţiale şi parlamentare de la 3 noiembrie din Statele Unite s-ar putea transforma într-o „baie de sânge” de proporţii istorice pentru republicani, dacă electoratul va suferi în continuare de impactul puternic al pandemiei, informează AFP.

„Sunt îngrijorat”, a declarat pentru canalul CNBC fostul rival al lui Donald Trump la primarele republicane din 2016, devenit astăzi unul dintre aliaţii săi. „Este foarte volatil”, a subliniat el.

„Cred că, dacă sunt rezultate, dacă oamenii se întorc la lucru, dacă sunt optimişti, dacă sunt pozitivi în faţa viitorului, vom putea avea alegeri fantastice, preşedintele reales cu o largă avans, republicanii câştigând cele două camere ale Congresului, cred că este o posibilitate reală”, a explicat Ted Cruz.

„Dar mai cred că, dacă în ziua alegerilor oamenii sunt furioşi, şi-au abandonat speranţa şi sunt deprimaţi, asta ar putea conduce la alegeri teribile. Cred că putem pierde Casa Albă, cele două camere ale Congresului, ar putea fi o baie de sânge de mărimea celei de la Watergate”, a insistat el.

În 1974, democraţii şi-au consolidat semnificativ majorităţile din Senat şi Camera Reprezentanţilor după scandalul care l-a constrâns pe preşedintele republican Richard Nixon să demisioneze în august. Iar în 1976, democratul Jimmy Carter l-a învins pe succesorul acestuia, republicanul Gerald Ford, notează AFP, preluată de agerpres.ro.

Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume de pandemia noului coronavirus, care a făcut peste 210.000 de morţi şi milioane de şomeri, notează AFP, preluată de agerpres.ro

Gestionarea crizei de către Donald Trump este viu criticată în anchetele de opinie, chiar dacă sprijinul său în rândul republicanilor rămâne foarte solid.

În acelaşi interviu, Ted Cruz i-a acuzat pe democraţii din Congres că încearcă să accentueze furia şi suferinţa americanilor pentru a provoca un astfel de val la alegeri, în timp ce negocierile pentru un nou plan de relansare economică stagnează.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO