SUA a depăşit pragul de 100.000 de decese din cauza coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de 100.000 de decese cauzate de noul coronavirus, fiind în continuare ţara cea mai afectată de pandemie.

SUA au înregistrat până prezent circa 1,7 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 385.000 de persoane au fost declarate vindecate. Numărul real al deceselor şi contaminărilor este însă mult mai ridicat, sunt de părere experţii. Oficial, numărul morţilor raportat la totalul locuitorilor este mai mic în Statele Unite decât în multe ţări europene, printre care Regatul Unit, Belgia, Italia, Spania, Franţa sau chiar Suedia.

Doar statul New York a înregistrat singur circa o treime din morţile deplânse în ţară, unde drapelele au fost coborâte în bernă trei zile la sfârşitul săptămânii trecute ca un omagiu adus victimelor.

Se pare că virusul a afectat în mod deosebit comunităţile de americani de culoare. Deşi aceştia reprezintă doar 13,4% din populaţia de peste 330 de milioane de locuitori a Statelor Unite, peste 60% dintre cei decedaţi erau oameni de culoare.

De asemenea, mai mult de jumătate din cele peste 1.750.000 de cazuri raportate la nivelul SUA au fost înregistrate în rândul cetăţenilor de culoare. 

Jurnaliştii CNN susţin că acestea nu sunt singurele „victime” ale coronavirusului şi amintesc de cele 30 de milioane de şomeri, care şi-au pierdut veniturile în cea mai dramatică prăbuşire din istoria economică americană.

Responsabilul moral al tragediei

CNN critică răspunsul mondial la această criză sanitară şi susţine că, pe lângă gestionarea deficitară a administraţiei Trump, au mai fost înregistrate şi alte greşeli, precum subcontractarea lanţurilor de aprovizionare din China, răspunsul propriu al Beijingului la un dezastru emergent în domeniul sănătăţii publice, demersurile şi lacunele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe fondul sistemului de organizare federal care transformă luptele pentru putere în adevărate dezastre. Iar una dintre cele mai mari greşeli care a condus la numărul dramatic de morţi pare a fi modul în care au fost gestionate focarele din centrele pentru bătrâni.

Jurnaliştii acuză în termeni duri acţiunile preşedintelui Trump, care la începutul crizei, în martie, a afirmat că „Nu îmi asum nicio responsabilitate”. Ei spun că stilul de conducere al lui Trump, care presupune instigarea la diviziune, inventarea propriilor fapte şi distragerea de la eşecuri prin stârnirea de noi scandaluri, a fost demascat de această criză. 

Adesea, Trump a părut mult mai preocupat de modul în care criza îi afectează propriile perspective politice decât de cei care au murit.

Verdictul privind eşecul lui Trump în ceea ce priveşte campania naţională de testare şi criticile la adresa declaraţiilor sale de victorie frecvente şi premature nu ar fi fost atât de dure dacă preşedintele ar fi luat pandemia în serios, susţine media americană. 

Institutul de Statistică de la Universitatea Washington preconizează că numărul deceselor va ajunge până la 132.000, până în august, pe fondul semnelor că purtarea pe scară largă a măştilor de protecţie contribuie la reducerea infecţiilor. Această cifră nu ia în calcul temutul val doi preconizat în toamnă.

Cu toate acestea, purtarea măştilor a devenit o controversă politică aprigă şi în Satele Unite, după ce Trump a refuzat să poarte una în public. Presupusul adversar al lui Trump, Joe Biden, l-a numit marţi pe preşedintele american un „prost” pentru că a luat o astfel de poziţie.

Mai multe pentru tine:
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!