Statele Unite spun că sunt gata să pornească discuţiile cu Phenianul, dacă acesta pune punct testelor armate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul Statelor Unite la Naţiunile Unite a declarat că discuţiile directe dintre Washington şi Phenian vor fi posibile dacă nord-coreenii nu vor mai lansa rachete pentru teste. Între timp, Naţiunile Unite pregătesc noi sancţiuni pentru Coreea de Nord, relatează Al Jazeera.

„Suntem deschisi la discuţii, dar nu până ce n-o să vedem oprirea programului nuclear precum şi a celorlalte teste”, declara reprezentantul SUA, Nikki Haley. Aceasta a mai adăugat că Washington-ul lucrează îndeaproape cu China, aliat diplomatic şi militar al Phenianului, pentru a găsi soluţii comune. „La asta lucrăm acum. Încă n-am ajuns la un punct comun. În momentul acesta vom continua cu sancţiunile şi vom vedea unde ajungem” a completat Haley.

Duminică, Coreea de Nord a stârnit controverse în toată lumea după ce a lansat o nouă racheta care a avut cea mai lungă raza de acţiune din testele anterioare. De asemenea, Kim Jong-un declara că racheta, model Hwasong-12, este capabilă să transporte focoase nucleare.

Phenianul, care a ignorat toate avertismentele de a pune capăt programelor militare, chiar şi cele venite de la Beijing, a precizat că testul a fost o mişcare legitimă de apărare împotriva SUA.

Sub decretele Naţiunilor Unite, Coreea de Nord nu are voie să dezvolte programe nucleare sau de rachete iar Consiliul de Securitate a descris de mai multe ori acţiunile Phenianului ca fiind provocatoare şi că ameninţă pacea globală.

Potrivit rapoartelor, racheta lansată duminică ar avea o rază de acţiune de 4.500 de kilometri. Ministrul apărării din Coreea de Sud a declarat marţi că progresele militare ale Phenianului sunt mult mai rapide decât se aşteptau.

La începutul lui mai, preşedintele SUA, Donald Trump, avertiza într-un interviu pentru Reuters că e posibil să se stârnească un „conflict major” cu Coreea de Nord. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă