Statele Unite: Pasagerii care vin din Africa vor avea parte de un "control întărit"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control pasagerilor se va înăspri în Statele Unite

Regulile de securitate întărită impuse de Statele Unite anumitor călători în urma atentatului eşuat de la 25 decembrie la bordul unui zbor Amsterdam-Detroit sunt 'deplasate' şi riscă să fie ineficiente, avertizează Edward Alden, expert american în chestiuni de securitate.

Într-o directivă aplicabilă începând de luni, Administraţia securităţii în transporturi /TSA/ ordonă un control întărit 'tuturor' pasagerilor originari sau venind din 14 ţări, dintre care Nigeria şi Yemen.

Pentru Edward Alden, specialist în securitate pe lângă Council on Foreign Relations întrebat luni de AFP, aceste măsuri sunt 'grosolane'.

'Cred că este un răspuns deplasat ce va face mai mult rău decât bine Statelor Unite', estimează acest specialist, autor al unei lucrări asupra politicii de control la frontiere instituit de Statele Unite în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Adminstraţia fostului preşedinte american George W. Bush a învăţat din această experienţă că 'trebuie să trateze oamenii la nivel individual, întrucât persoane rău intenţionate pot proveni din ţări pe care noi le considerăm prietene', subliniază el.

O abordare nuanţată a permis atunci aplicarea 'unei serii de măsuri /.../ dintre care listele de supraveghere, partajarea de informaţii în cadrul guvernului şi cu aliaţii noştri'.

Din contră, 'un sistem grosolan de control la frontiere asupra naţionalităţii /.../ va fi mai uşor pentru Al Qaida să îl facă să eşueze, care va recruta în altă parte. Exemplul clasic este Richard Reid', care a încercat să comită un atentat la bordul unui avion în 2001 ascunzând explozibil în pantofii săi, reaminteşte Edward Alden. 'El deţinea un paşaport britanic şi astfel nu făcea parte dintre indivizii susceptibili de a fi identificaţi de noul sistem instalat de TSA'.

La fel ca şi Abdulmutallab, Reid a fost imobilizat la timp de alţi pasageri şi de membrii echipajului.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă