Statele Unite impun sancţiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene. Ce îi reproșează Marco Rubio

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că SUA vor impune sancţiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese,  care a menționat zeci de companii despre care ea a spus că au fost implicate în sprijinirea acţiunilor militare ale Israelului în Gaza, informează AFP.

Marco Rubio a acuzat-o pe Albanese că incită. CPI FOTO EPA EFE

Într-o postare pe rețeaua X, Rubio a acuzat „eforturi ilegitime şi ruşinoase (ale Francescăi Albanese) menite să incite Curtea Penală Internaţională să ia măsuri contra unor responsabili, companii şi lideri americani şi israelieni", potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Israelul este responsabil pentru unul dintre cele mai crude genocide din istoria modernă"

Reacția vine după ce, joia trecută, într-un discurs adresat  Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, primit cu aplauze, raportoarea specială a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, a declarat că „situaţia din teritoriul palestinian ocupat este apocaliptică" și că „Israelul este responsabil pentru unul dintre cele mai crude genocide din istoria modernă".

Francesca Albanese, care face parte din zecile de experţi independenţi mandataţi de ONU pentru a documenta abuzurile din întreaga lume, a prezentat cel mai recent raport al său, în care a menţionat peste 60 de companii despre care ea a spus că au fost implicate în sprijinirea coloniilor israeliene şi a acţiunilor militare ale Israelului în Gaza.

Raportul, condiderat de Israel ca fiind „nefondat din punct de vedere juridic”

Misiunea diplomatică a Israelului la Geneva a declarat la începutul săptămânii trecute că cel mai recent raport al lui Albanese este „nefondat din punct de vedere juridic, defăimător şi un abuz flagrant al funcţiei sale".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle