Statele Unite ale Americii avertizează China cu privire la spionii aflaţi pe teritoriul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spionii chinezi din Statele Unite ale Americii, care se pare că vânează un bărbat ce a fost numit „cel mai important dezertor din ultimele decenii, au fost avertizaţi de Casa Albă să pună capăt căutărilor.

Statele Unite ale Americii au trimis avertismente la Beijing privind agenţii chinezi care operează sub acoperire pe teritoriul american, încercând să convingă fugari să se întoarcă în China, notează „Daily Mail“.

Operaţiunea „Fox Hunt/Vânătoarea de vulpi“ este parte a unui efort internaţional realizat de Beijing pentru a repatria fugarii, inclusiv unii suspectaţi de corupţie, şi să recupereze fondurile obţinute din activităţi infracţionale. Departamentul de Stat din SUA a avertizat China în ultimele săptămâni să oprească activitatea agenţilor, a anunţat „New York Times“.

Unul dintre suspecţii urmăriţi de agenţii chinezi este Ling Wancheng, 55 de ani, o figură proeminentă pentru China, el fiind acuzat de infracţiuni politice. Fostul preşedinte chinez, Hu Jintao, l-a angajat pe fratele lui Wancheng, Ling Jihua, drept consilier. Fratele a fost acuzat apoi de mită, de adulter şi de obţinerea ilegală de secrete de stat, ca urmare a unei investigaţii a Partidului Comunist, ce a culminat în iulie 2015. Dezertorul, care a locuit în statul american California, sub un alt nume, ar fi primit informaţii sensibile despre liderii chinezi prin fratele lui, susţin diplomaţii chinezi.

În cazul în care Ling solicită azil politic, el ar deveni „cel mai important dezertor chinez din ultimele decenii. Ling Wancheng s-a mutat în SUA în 2013 sau 2014, după ce a lucrat la agenţia de ştiri chineză Xinhua.

Oficial, Ling nu a fost acuzat de nimic în China, iar numele lui nu se află pe lista de 40 de persoane pentru care oficialii chinezi au cerut deportarea, şi nici nu a fost căutat prin metode diplomatice, relatează „Wall Street Journal“.

Potrivit oficialilor americani, agenţii care lucrează sub acoperire pentru Ministerul Securităţii Publice din China, ar fi intrat pe teritoriul SUA cu vize comerciale sau turistice şi folosesc diverse tactici de şantaj pentru a forţa expatriaţii să se întoarcă acasă. Aceste tactici presupun ameninţări la adresa rudelor rămase în China care s-au intensificat în ultimele luni. Potrivit publicaţiei „Time“, agenţi ai Ministerului Securităţii Publice au „convins“ peste 930 de suspecţi, la nivel mondial, să fie repatriaţi. 

Preşedintele Chinei Xi Jinping are programată prima sa vizită de stat în SUA luna viitoare, pe fondul încercărilor celor două ţări de a rezolva tensiunile cu privire la comerţ, la drepturile omului şi la atacurile cibernetice.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online