Statele Unite: Administraţia federală decide primele execuţii după aproape 20 de ani. Explicaţia procurorului general

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul general al Statelor Unite William Barr FOTO EPA-EFE

Guvernul american a decis primele execuţii ale unor deţinuţi după aproape 20 de ani, a anunţat Departamentul Justiţiei, preluat de BBC.

Procurorul general William Barr a programat executarea a cinci deţinuţi, condamnaţi pentru crimă şi alte infracţiuni.

Barr a declarat că cei cinci au fost condamnaţi pentru uciderea sau violarea unor copii sau persoane în vârstă.

Execuţiile au fost programate pentru decembrie 2019 şi ianuarie 2020.

Barr a afirmat într-un comunicat: „Departamentul Justiţiei respectă statul de drept şi suntem datori victimelor şi familiilor lor să implementăm sentinţa dispusă de sistemul nostru judiciar”.

În prezent există 62 de deţinuţi condamnaţi la moarte însă ultima execuţie a avut loc în 2003.

Pedeapsa cu moartea a fost eliminată la nivel de stat dar şi federal de o decizie din 1972 a Curţii Supreme, însă a fost reinstaurată în 1988.

Conform datelor Centrului de Informaţie cu privire la Pedeapsa cu Moartea, 78 de persoane au fost condamnate la moarte între 1988 şi 2018, însă doar trei au fost executate.

Barr a ordonat închisorilor să folosească un singur medicament la execuţii – Pentobarbital. Acesta încetineşte funcţiile organismului şi duce treptat la moarte.

Departamentul Justiţiei a informat că vor fi executaţi: Daniel Lee Lewis, care a ucis o familie de trei persoane inclusiv fiica de opt ani; Lezmond Mitchell, care a ucis o femeie de 63 de ani şi pe nepoata sa de nouă ani; Wesley Ira Purkey, care a violat şi ucis o adolescentă de 16 ani şi a ucis o femeie de 80 de ani; Alfred Bourgeois, care şi-a molestat şi ucis fiica de doi ani şi Dustin Lee Honken, care a ucis cinci persoane, printre care şi doi copii.

Execuţiile vor avea loc la penitenciarul din Terre Haute, Indiana.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”