Sindicatul lucrătorilor de la Hollywood şi studiourile au reluat negocierile, în încercarea de evita greva generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hollywood FOTO Shutterstock

International Alliance of Theatrical Stage Employees (IATSE), sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria filmului de la Hollywood, şi studiourile au revenit marţi la masa negocierilor sperând să evite o grevă de amploare care ar afecta producţia de film şi televiziune.

Alliance of Motion Picture and Television Producers, care reprezintă studiourile, a prezentat o nouă ofertă, potrivit Variety, şi, după cum a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului, aceasta este analizată.

Un oficial al IATSE a precizat că noua ofertă este prea puţin diferită de anterioara, în esenţă, şi că nu a fost făcut vreun progres în negocieri.

Alţi oficiali ai sindicatului sunt optimişti că votul pentru aprobarea grevei - cu 99% în favoare - va duce la suficiente concesii pentru a ajunge la un acord în următoarele zile.

Mai mult de 52.000 de membri ai sindicatului au votat pentru a autoriza o grevă la nivel naţional, care ar fi prima în istoria de 128 de ani a organizaţiei. Participarea la vot a fost fără precedent, 90%, demonstrând că membrii sunt complet implicaţi în lupta pentru un nou contract pe trei ani.

Acordul de Bază şi Acordul Standard în Domeniu, care acoperă aproximativ 60.000 de lucrători din întreaga ţară, au expirat pe 10 septembrie. 

Ei cer condiţii de muncă mai bune, perioade mai mari de odihnă şi o plată corectă. Negociatorii sindicatului caută să obţină cât mai multe dintre cererile membrilor.

Matthew D. Loeb, preşedintele IATSE, are puterea de a convoca greva oricând, ceea ce ar opri majoritatea producţiilor de film şi televiziune din Statele Unite. Există câteva contracte separate, care nu ar fi afectate, inclusiv cele care acoperă filme cu buget redus şi show-uri realizate pentru HBO, Starz, BET şi Showtime.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă