Serviciile secrete americane au demarat o anchetă în cazul conturilor de e-mail ale familiei Bush sparte de un hacker

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George W. Bush FOTO Reuters

Serviciile secrete americane a demarat o anchetă, după ce conturile de e-mail ale familiei Bush au fost sparte de către un hacker. Joi seară, conţinutul mesajelor electronice, printre care şi fotografii personale, au fost făcute publice pe Internet.

„Serviciile Secrete a deschis o anchetă în acest caz”, a declarat purtătorul de cuvânt Ed Donovan, vineri, pentru CNN.

Purtătorul de cuvânt al lui George H.W. Bush s-a mulţumit doar să spună că nu comentează lucrurile care fac obiectul anchetelor. Nici purtătorul de cuvânt al celuilalt fost preşedinte al SUA nu a fost mai generos cu declaraţiile.

E-mail-urile, care conţin şi fotografii de-ale familiei, includ şi adresele personale ale unora dintre membrii familiei Bush. De asemenea, în mesaje apar discuţii personale şi evenimente programate ale familei foştilor preşedinţi.

La sfârşitul anului trecut, George Bush Senior (88 de ani) şi-a petrecut mai multe săptămâni într-un spital din Houston din cauza unei bronşite. Mesajele făcute publice joi seară conţineau fotografii şi informaţii private din perioada în care fostul preşedinte american a fost internat.

Corespondenţa făcută publică joi seară include mesaje din perioada 2009 - 2012.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte