Şeful diplomaţiei americane: China reprezintă pentru SUA „cel mai mare test geopolitic” al acestui secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antony Blinken, şeful diplomaţiei americane

Secretarul american de Stat Antony Blinken a afirmat, miercuri, că China reprezintă pentru Statele Unite ”cel mai are test geopolitic” al acestui secol, transmite Reuters.

 Într-un discurs susţinut la Departamentul de Stat, Blinken a dorit să descrie modul în care politica externă va aduce beneficii lucrătilor americani şi familiilor lor, afirmând că acest obiextiv este esenţial pentru abordarea noii administraţii.

Biden vrea să semnaleze o ruptură faţă de abordarea “America First”  a fostului preşedinte Donald Trump, printr-o reapropiere de aliaţii SUA şi concentrarea pe diplomaţia multilaterală, recunoscând totodată că lumea s-a schimbat de când a făcut parte din administraţia Obama, care a precedat-o pe cea a lui Trump.

”Vom lupta pentru fiecare loc de muncă american şi pentru drepturile, protecţiile şi interesele tuturor lucrătorilor americani”, a spus Blinken.

China este singura naţiune pe care Blinken a menţionat-o a fi una dintre cele opt priorităţi, care mai includ şi evitarea unei alte pandemii globale, combaterea schimbărilor climatice şi promovarea democraţiei în străinătate.

China este singura ţară care are puterea de a contesta în mod serios capacitatea SUA de a modela sistemul global de ”reguli, valori şi relaţii”, a spus el.

”Relaţia noastră cu China va fi competitivă atunci când va trebui să fie, colaborativă atunci când va putea fi şi contradictorie atunci când va trebui,” a spus Blinken.

Cele mai puternice două naţiuni ale lumii sunt în contradicţie în privinţa influenţei în regiunea indo-Pacifică, practicile economice ale Beijingului, Hong Kong, Taiwan şi drepturile omului în regiunea Xinjiang din China. Biden a numit Beijingul ”cel mai serios concurent” pentru Statele Unite şi administraţia sa a indicat că va continua, în linii mari, o abordare dură faţă de China, adoptată de Trump.

Interacţiunea cu China ”dintr-o poziţie de forţă”, aşa cum încearcă administraţia să facă, ”necesită să apărăm valorile noastre atunci când drepturile omului sunt abuzate în Xinjiang sau când democraţia este călcată în picioare în Hong Kong, pentru că, dacă nu, China o va face cu o impunitate şi mai mare ”, a spus Blinken.

Acesta a mai afirmat că este de acord cu hotărârea predecesorului său, Mike Pompeo, că în Xinjiang are loc un genocid împotriva musulmanilor, dar nu a folosit termenul în discursul său.

Activiştii şi experţii ONU spun că un milion de uiguri musulmani sunt deţinuţi în tabere din China. China neagă abuzurile şi afirmă că taberele sale oferă pregătire profesională şi sunt necesare pentru combaterea extremismului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”