Secretarul de stat al SUA și-a început, la Riad, turneul în Orientul Mijlociu

0
Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a sosit luni în Arabia Saudită, prima oprire a turneului său în Orientul Mijlociu pentru a încerca să contribuie la un armistițiu în războiul dintre Israel și Hamas din Fâșia Gaza, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Antony Blinken FOTO: EPA-EFE (Arhivă)

Antony Blinken, a cărui ţară este principalul aliat al Israelului, face a cincea călătorie în regiune de la începutul războiului, pe 7 octombrie. După Arabia Saudită, Blinken urmează să se deplaseze în Qatar şi Egipt, două ţări care mediază în acest conflict, precum şi în Israel şi Cisiordania ocupată.

În cadrul întâlnirii de la Riad, secretarul de stat american şi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman au discutat despre necesitatea unei „coordonări regionale pentru a obţine o încheiere de durată” a războiului din Fâșia Gaza, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

În Israel, Antony Blinken va insista asupra necesităţii de a permite ajutorului internaţional să pătrundă în Fâşia Gaza, asediată şi cufundată într-o criză umanitară majoră după patru luni de război.

Ministerul Sănătăţii al Hamas a declarat că 128 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore în Fâşia Gaza, devastată de război.

Agenţia ONU pentru Refugiaţi Palestinieni (UNRWA) a acuzat armata israeliană de o lovitură navală asupra unui convoi cu ajutoare alimentare care se pregătea să intre în nordul Fâşiei Gazei.

Armata israeliană a informat că este angajată în confruntări în nordul şi centrul teritoriului, unde „sute de terorişti” au fost ucişi, şi într-o „luptă strânsă” în Khan Yunis, principalul oraş din sudul Gazei, care adăposteşte, potrivit Israelului, lideri ai mişcării islamiste palestiniene.

Atacurile au vizat şi Rafah, în sudul Fâşiei, un oraş cu o populație de 270.000 de locuitori înaintea războiului, şi din care peste 1,3 milioane de persoane au fugit de lupte și sunt acum înghesuite în condiţii disperate, potrivit ONU. Acest oraş aglomerat, situat la graniţa închisă cu Egiptul, ar putea fi următoarea ţintă a Israelului.

Negocierile continuă pentru un al doilea armistiţiu, după cel de o săptămână de la sfârşitul lunii noiembrie, care a permis eliberarea a aprope o sută de ostatici ţinuţi în Gaza şi a 240 de palestinieni reţinuţi de Israel.

În timpul turneului, Antony Blinken va sprijini proiectul elaborat de mediatorii din Qatar, SUA şi Egipt la Paris la sfârşitul ianuarie, care trebuie încă aprobat de Hamas şi Israel.

Potrivit unei surse din Hamas, propunerea include un armistiţiu de şase săptămâni în timpul căruia Israelul va trebui să elibereze 200 până la 300 de prizonieri palestinieni în schimbul a 35 până la 40 de ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza, iar 200 până la 300 de camioane cu ajutoare vor putea intra zilnic în teritoriu.

Hamas, aflat la putere în Gaza din 2007, cere încetarea totală a focului. Israelul, la rândul său, continuă să afirme că va pune capăt ofensivei doar după eliminarea mişcării islamiste şi eliberarea ostaticilor. „Hamas are solicitări pe care nu le vom accepta”, a declarat luni primul-ministru israelian.

Israelul a declarat că va oferi dovezi referitoare la „legăturile UNRWA cu terorismul”, după ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunţat crearea unui comitet independent pentru a evalua „neutralitatea” agenţiei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG