Scheletul unei nave din secolul al XVIII-lea, descoperit sub ruinele World Trade Center

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arheologii americani au descoperit sub ruinele World Trade Center coca unei nave de circa 9,7 metri, care pare să fi datând din secolul al optsprezecelea.

S-a sperat că artefactul ar putea fi recuperat până joi, a declarat arheologul Molly McDonald, potrivit căruia un specialist este gata să examineze descoperirea.

McDonald speră că vor salva cel puţin unele bucăţi din lemn, întrucât nu se ştie încă dacă există porţiuni mari ce ar putea fi intacte, potrivit Associated Press.

Încercăm să lucrăm cu mâna, pentru că totul este foarte fragil, a spus acesta, dar ar putea fi folosite şi utilaje mai târziu în procesul de escavare.

Arheologii McDonald şi A. Michael Pappalardo se aflau la locul ruinelor când descoperirea a fost făcută, marţi dimineaţă.

Am observat o bucată de lemn curbat, a declarat miercuri McDonald.

Am descoperit coasta unei nave şi am continuat să săpăm mai adânc, în ultimele două zile, pentru a găsi scheletul acesteia.

Foto: AP

Cei doi arheologi, angajaţi ai companiei AKRF,au declarat că este nevoie de o analiză de laborator pentru a determina vârsta exactă a navei.

Vom trimite mostre din lemn la un laborator pentru a obţine informaţii referitor la data la care a fost construită nava, a declarat McDonald.

Foto: AP

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat