Şaptesprezece congresmeni democraţi, arestaţi la Washington, la o manifestaţie în apărarea dreptului la avort VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Democrata Alexandra Ocasio-Cortez s-a numărat printre cei arestaţi Foto EPA EFE

Şaptesprezece congresmeni americani - inclusiv aleasa democrată în ascensiune Alexandria Ocasio-Cortez - au fost arestaţi la Washington, în urma unei manifestaţii în apărarea dreptului la avort, potrivit poliţiei, relatează AFP.

”Am arestat, în total, 35 de persoane”, inclusiv ”17 membri ai Congresului”, deoarece, după trei somaţii, ”unii manifestanţi (au refuzat) să plece de pe strada” situată între Capitoliu şi Curtea Supremă, a anunţat marţi într-o postare pe Twitter, Poliţia Capitoliului.

Aleasa democrată Ilhan Omar a scrs pe această reţea de socializare că a fost arestat în cursul unei ”acţiuni de nesupunere civilă”.

”Voi face tot ceea ce voi putea pentru a trage un semnal de alarmă cu privirire la luarea cu asalt a drepturilor noastre la reproducere”, a subliniat această membră a aripii de stânga a Partidului Democrat, la fel ca Alexandria Ocasio-Cortez.

O înregistrare video publicată pe contul de Twitter al lui Alexandria Ocasio-Cortez o surprinde escortată de către un poliţist de pe strada din faţa sediului Curţii Supreme.

Curtea Supremă a desfiinţat la sfârşitul lui iunie dreptul constituţional la întreruperea voită a sarcinii şi a dat fiecărui stat dreptul de a-l interzice, provocând un adevărat tsunamii politic.

Democraţii şi preşedintele Joe Biden încearcă să-şi mobilizeze electoratul în jurul acestei teme, în vederea alegerilor de la jumătate de mandat, prevăzute în noiembrie.

Potirvit site-ului american Axios, cei 17 parlamentari arestaţi - membri ai Camerei Reprezentanţilor - sunt toţi democraţi şi mai ales femei.

Pe această stradă, în centrul capitalei federale, situată între sediile Capitoliului şi Curţii Supreme, s-au adunat miide persoane cu ore înainte şi timp de zile după hotărârea istorică a Curţii Supreme, la 24 iunie, în semn de protest faţă de o ”întoarcere în trecut” istorică.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online