Roubini avertizează că economia SUA va fi afectată serios de măsurile de austeritate aplicate automat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nouriel Roubini este poreclit „Doctorul Apocalipsă” pentru predicţiile sale pesimiste. FOTO Reuters

Creşterea impozitelor aplicată americanilor bogaţi şi reducerea cheltuielilor guvernamentale vor avea un impact major asupra creşterii economice a Statelor Unite în acest an, anulând efectele pozitive datorate folosirii de energie ieftină şi ca urmare a revigorării sectorului imobiliar, potrivit declaraţiilor de vineri ale economistului american Nouriel Roubini.

Comentariile reputatului specialist au venit în contextul în care investitorii urmăresc eliberarea salariilor în domeniul non-agricol în SUA pentru a observa indicii cu privire la starea economiei.

Roubini a avertizat că există o serie de probleme care vor împiedica o creştere economică sănătoasă, în ciuda faptului că au existat unii indicatori pozitivi.

„Aceste impozite pentru bogaţi vor reduce semnificativ venitul disponibil, în timp ce vânzările cu amănuntul au fost un dezastru. Şi există deja semnale ale încetinirii creşterii economice, odată cu sechestrul care va fi de 1,5% din PIB pentru o economie care abia a crescut anul trecut”, a declarat Roubini, pentru postul american de televiziune CNBC.

Sechestrul fiscal face referire la o serie de reducherile de cheltuieli şi majorări de impozite care au intrat în vigoare de săptămâna trecută, cu scopul de a reduce deficitul buigetar. 

Grupul bancar Barklays a revizuit vineri prognoza de PIB pentru Statele Unite, luând n considerare efectul noilor măsuri de reducere a cheltuielilor. 

Astfel, a fost estimată o creştere de 1,5% în cel de-al doilea trimestru al anului 2013, faţă de rezultatul anterior de 2%. Pentru cel de-al treilea şi al patrulea trimestru din 2013, Barklays şi-a revizuit prognoza de la o creştere de 2,5% la 2%.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie