Republicanii fac front comun şi cer democraţilor amânarea procesului de impeachment al lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mitch McConnell FOTO EPA-EFE

Senatorii republicani solicită democraţilor o amânare a procesului de impeachment care îl vizează pe fostul preşedinte american Donald Trump, motivând că acesta ar trebui să aibă suficient timp pentru a-şi pregăti apărarea şi a avea parte de un proces corect.

Aceştia cer liderului majorităţii democrate a Senatului, Chuck Schumer, să fie de acord cu amânarea trimiterii spre judecare în Senat a articolului unic al procedurii de destituire, şi anume „incitare la insurecţie”, până la 28 ianuarie.

Cel care a făcut apel la democraţi a fost liderul minorităţii din Senat, Mitch McConnell.

Dacă democraţii vor face această concesie, Trump va avea două săptămâni, până la 11 februarie, în care să-şi pregătească şi să-şi prezinte apărarea, urmând ca audierile să demareze la mijlocul lunii februarie.

„Senatorii republicani sunt puternic uniţi de principiul că instituţia Senatului, biroul prezidenţial şi fostul preşedinte Trump merită cu toţii un proces complet şi corect care să-i respecte nu numai drepturile, ci şi problemele serioase de natură factuală, juridică şi constituţională care se află în joc”, a transmis într-un comunicat McConnell.

Potrivit senatorului Lindsey Graham, Donald Trump l-a angajat pe avocatul Butch Bowers din Carolina de Sud, un avocat experimentat în cazuri de impeachment, etică, proceduri electorale,  care a apărat mai mulţi guvernatori acuzaţi în Senat pentru diverse încălcări ale eticii profesionale.

Bowers face parte din Garda Naţională Aeriană a Carolinei de Sud şi are grad de colonel. Acesta a fost avocat în cadrul Departamentului de Justiţie în timpul mandatului lui George W. Bush.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”