Reforma în Partidul Democrat din SUA: Votul  „superdelegaţilor“ în procesul de învestitură prezidenţială, eliminat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat american (DNC) a adoptat sâmbătă o reformă a procesului de învestitură prezidenţială, suprimând votul superdelegaţilor la primare, extrem de criticat de susţinătorii lui Bernie Sanders în 2016, relatează AFP.

"Decizia DNC este o etapă importantă pentru a face Partidul Democrat mai deschis, mai democratic şi mai aplecat spre americanii obişnuiţi", şi-a exprimat satisfacţia senatorul Bernie Sanders pe Twitter.

Membrii Comitetului Democratic Naţional (DNC) au aprobat modificarea sâmbătă, cu prilejul reuniunii lor de vară de la Chicago.

Reforma încurajează, de asemenea, filialele Partidului Democrat din fiecare stat să adopte modul de scrutin al primarelor, organizat de autorităţile statului, în locul "caucus"-urilor, o formă de consultare organizată de partide şi care a fost frecvent criticată pentru rata scăzută a participării şi complexitatea sa.

"Aceste reforme vor contribui la dezvoltarea partidului nostru, la unitatea democraţilor şi la regăsirea încrederii electoratului, pentru că procesul nostru de nominalizare din 2020 va fi cel mai incisiv şi transparent din istoria noastră", a declarat preşedintele DNC, Tom Perez.

Viitoarele primare urmează să înceapă oficial la începutul lui 2020, în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie acel an. Numeroşi candidaţi neoficiali sunt deja în aşteptare şi mulţi ar putea să se declare din 2019, după ce va trece scadenţa alegerilor legislative din noiembrie 2018.

Superdelegaţii sunt aleşii şi demnitarii partidului care au automat drept de vot în cursul primarele prezidenţiale. În 2016, au fost circa 700, dintr-un total de 4.700 de delegaţi, şi peste 80% dintre ei au sprijinit-o pe Hillary Clinton, suscitând plângeri din partea lui Bernie Sanders împotriva puterii excesive a conducerii Partidului Democrat.

Timp de mai multe luni în perioada primarelor, alegătorii democraţi votează în fiecare stat, aducând fiecărui candidat un anumit număr de delegaţi. Candidatul învestit este cel care, la finalul perioadei, obţine majoritatea absolută a delegaţilor.

Pe viitor, pentru a stabili învingătorul final vor fi luate în calcul numai voturile alegătorilor. În acest stadiu, superdelegaţii nu vor mai avea drept de vot.

Dacă va fi necesară departajarea candidaţilor cu prilejul convenţiei de învestire, o probabilitate mică, ei vor avea din nou dreptul de a vota.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne