Purtătorul de cuvânt al administraţiei Trump, criticat dur pentru că l-a comparat pe Al-Assad cu Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Sean Spicer, a declanşat o adevărată furtună mediatică atunci când, încercând să-l compare pe preşedintele Al-Assad cu Adolf Hitler, a afirmat că acesta din urmă nu a folosit arme chimice. Spicer şi-a cerut scuze după ce declaraţiile sale au fost criticate dur pentru ignorarea faptului că milioane de evrei au fost gazaţi în lagărele de concentrare naziste.

În timpul conferinţei zilnice cu reporterii de la Casa Albă, Spicer, în încercarea de a accentua caracterul condamnabil al regimului Assad, a recurs la clasica comparaţie istorică cu Adolf Hitler. Din păcate pentru oficialul american, printr-o exprimare nefericită, a dat naştere unui val de critici întemeiate.

„Am avut exemplul cuiva atât de infam precum Adolf Hitler, care nici măcar el nu a coborât la nivelul de a utiliza arme chimice”, a sunat declaraţia lui Sean Spicer. Atunci când un reporter i-a atras atenţia că milioane de evrei şi nu numai, au murit în camerele de gazare ale regimului nazist, Dl. Spicer a elaborat, susţinând că „cred că atunci când ne referim la gazul sarin, nu a existat, el nu a folosit acest gaz împotriva propriei populaţii aşa cum face Assad”.

La doar câteva ore, Spicer a apărut la CNN şi s-a scuzat pentru declaraţia făcută: „A fost o greşeală. Nu ar fi trebui s-o fac şi nu o voi mai repeta. A fost deplasat şi lipsit de consideraţie”.

„În acest moment, Sean Spicer nu mai are integritatea necesară pentru a ocupa funcţia de purtător de cuvânt al Casei Albe, iar preşedintele Trump trebuie să-l concedieze imediat”, a fost răspunsul imediat Centrului Anne Frank pentru Respect Mutual, prin vocea directorului acestuia Steven Goldstein.

Şi liderul democraţilor din Congresul Statelor Unite, Nancy Pelocy, a cerut demiterea Spicer: „Sean Spicer trebuie concediat, iar preşedintele trebuie să respingă afirmaţiile purtătorului său de cuvânt”.

Ideea pe care Spicer pare a fi dorit să o transmită reporterilor este că deşi Germania nazistă a lui Adolf Hitler a dezvoltat stocuri importante de gaz sarin, pe care le-au folosit împotriva milioanelor de oameni din lagărele de concentrare, ele nu au fost folosite niciodată împotriva forţelor aliate.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro