Proteste în SUA. Trump scoate armata pe străzi pentru oprirea revoltelor, pe care le consideră „terorism intern“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Donald Trump a anunţat desfăşurarea a mii de soldaţi înarmaţi şi de forţe de poliţie la Washington. Trump a declarat că revoltele din ziua precedentă care au avut loc în capitala federală au fost o "ruşine", relatează AFP.

„Sunt preşedintele legii şi a ordinii şi susţin toate protestele paşnice. Dar în în ultimele zile, naţiunea noastră a fost acaparată de anarhişti profesionişti, de gloate violente, piromani, jefuitori, nelegiuiţi, răzvrătiţi, Antifa şi alţii. Unele state şi guverne locale nu reuşit să ia măsurile necesare pentru a păstra siguranţa oamenilor”, a menţionat Trump.  „Acestea nu sunt proteste paşnice. Acestea sunt acte de terorism intern”, a adăugat preşedintele american.

“Primarii şi guvernatorii trebuie să instituie o prezenţă copleşitoare a forţelor de ordine, până când violenţele vor fi oprite”, a declarat Trump din grădina Casei Albe, în timp ce protestatarii erau dispersaţi cu gaze lacrimogene.


”Dacă un oraş sau un stat refuză să ia măsurile necesare pentru a apăra viaţa şi bunurile locuitorilor lor, atunci voi desfăşura armata SUA şi voi rezolva rapid problema în locul lor”, a avertizat Trump.

„Chiar în timp ce vorbim, desfăşor mii şi mii de soldaţi bine înarmaţi, personal militar şi agenţi ai forţelor de ordine pentru a opri răzvrătirile, jaful, vandalismul, atacurile şi distrugerea proprietăţii”, a afirmat şeful Casei Albe.

„Toţi americanii au fost afectaţi şi revoltaţi pe bună dreptate de moartea brutală a lui George Floyd”, a spus preşedintele promiţând că se va face dreptate şi că moartea lui George Floyd nu a fost în zadar. Însă memoria lui Floyd nu trebuie întinată de o mulţime înfuriată, a adăugat preşedintele. 

Revoltele provocate de moartea lui George Floyd au pus sub stare de asediu oraşul New York. 

"Am vorbit cu guvernatorul (New York) Andrew Cuomo şi, pentru siguranţa tuturor, am decis să instauram starea de asediu: va intra în vigoare la 11:00 seara şi va fi ridicată la 5 dimineaţa ", a declarat într-o postare pe Twitter primarul capitalei economice a SUA, Bill De Blasio.

Primarul New York-ului urmează exemplul a altor 40 de oraşe care au început să pună în aplicare aceste măsuri.

Starea de asediu presupune interdicţia de circulaţie între orele 23:00 şi 06:00. Protestatarii au ignorat de cele mai multe ori aceste restricţii, iar acest lucru a cauzat noi tensiuni.

Trump le-a transmis guvernanţilor să ia toate măsurile necesare pentru "dominarea străzilor" şi denunţarea actelor de "terorism intern", promiţând că va restabili ordinea în SUA. 

În Washington, capitala Statelor Unite, a fost decretată stare de asediu duminică, după ce au avut loc manifestaţii în apropierea Casei Albe. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat