Protestatarii au întârziat un vot cheie din Senatul SUA pentru abrogarea Obamacare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatul SUA FOTO telegraph.co.uk

Mai mulţi protestatari au întârziat începerea unui vot cheie pentru abrogarea Obamacare, scandând „ucideţi acea lege, dar nu ne ucideţi pe noi” din galeria Senatului Statelor Unite, transmite Sky News.

Protestatarii au fost înlăturaţi din galerie, dar scandările acestora s-au auzit în continuare pentru câteva minute în plenul Senatului.

După ţipele de protest, senatorii au continuat să voteze pentru a începe dezbaterea deschisă a legislaţiei de abrogarea a Obamacare.

John McCain s-a întors la Washington să voteze privind legislaţia asigurărilor de sănătate, chiar dacă a fost diagnosticat săptămâna trecută cu o tumoare pe creier extrem de agresivă, oferind un impuls emoţional şi matematic important pentru eforturile republicanilor de a abroga Obamacare.

De asemenea, republicanii au mari şanse să înceapă dezbaterea pentru Obamacare, după ce mai mulţi senatori care s-au opus anterior au anunţat că vor vota pentru a dezbate public proiectul legislativ realizat în spatele uşilor înschise de către senatorii republicani, printre aceştia numărându-şi şi conservatorul Rand Paul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu