Preşedintele american ia în considerare retragerea tuturor trupelor americane de pe teritoriul afgan în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Obama ia în considerare posibilitatea retragerii tuturor soldaţilor americani din Afganistan în 2014, a anunţat un înalt oficial de la Casa Albă marţi, cu doar câteva zile înainte ca preşedintele american Barack Obama şi cel afgan Hamid Karzai să se întâlnească.

Declaraţiile făcute de marţi de consilierul adjunct al preşedintelui Obama pe probleme de securitate naţională, Ben Rhodes, reprezintă cel mai clar semnal de Casa Albă în acestă privinţă. Asta, în ciuda recomandărilor pe care le-au făcut mai-marii armatei americane în Afganistan, care au cerut ca SUA să menţină aproximativ 15.000 de trupe pe teritoriul afgan, notează Reuters.

Rhodes a spus că scenariul retragerii tuturor militarilor american în 2014 "ar putea fi o ipoteză pe care o analizăm", însă acesta a adăugat că „nu excludem nicio ipoteză". Oficialul american a arătat că decizia retragerii tuturor trupelor s-ar putea lua peste câteva luni, doar dacă cele două obiective ale SUA în Afganistan vor fi atinse: armată afgană să aibă capacitatea şi mijloacele de a se apăra singură şi de a se asigura că Al-Qaida nu revine în ţară.

În cadrul vizitei preşedintelui afgan Hamid Karzai, au fost evocate mai multe proiecte în presă, inclusiv cel al "opţiunii zero" militari în Afganistan după 2014.

În 2011, SUA au retras toate trupele americane de pe teritoriul Irakului, după ce guvernul irakian a refuzat să ofere imunitate trupelor americane care ar fi rămas.

Administraţia Obama cere acelaşi lucru în Afganistan, iar acesta va fi unul dintre subiectele pe care le vor discuta Obama şi Karzai săptămâna acesta. Cei doi preşedinţi se vor întâlni vineri, la Casa Albă.

NATO numără în prezent 100.000 de militari în Afganistan, dintre care două treimi sunt americani.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort