Poliţistul care a fost condamnat pentru uciderea lui George Floyd ar putea renunţa să pledeze nevinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA-EFE

Poliţistul care a fost condamnat pentru uciderea afro-americanului George Floyd ar putea recunoaşte miercuri, pentru prima dată, că a greşit, în dosarul care a declanşat cele mai mari proteste antirasiste din ultimele decenii în Statele Unite.

Derek Chauvin a fpst condamnat în luna iunie la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru că în anul 2020 a stat cu genunchiul pe gâtul unui agfro-american aproape 10 minute.

În septembrie, bărbatul alb în vârstă de 45 de ani a pledat nevinovat la începutul unor noi proceduri, de data aceasta în instanţa federală, care îl acuză de „încălcarea drepturilor constituţionale” ale lui George Floyd.

Totuşi, el a renunţat la strategie şi miercuri se va prezenta în faţa unui judecător federal pentru a începe, probabil un proces de negociere a sentinţei menite să evite un alt proces, potrivit unei notificări introduse luni în dosarul său judiciar, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Aceasta nu precizează dacă va pleda vinovat sau va opta pentru o cale intermediară ce constă în acceptarea unei condamnări fără a recunoaşte oficial responsabilitatea.

Posibilitatea ca acesta să pledeze vinovat, deşi nu a recunoscut niciodată că a greşit, a fost vehiculată în presa locală în primăvară.

La sfârşitul procesului, Derek Chauvin a spus familiei Floyd că „vor fi informaţii noi în viitor, care sper că vor fi interesante şi vă vor oferi linişte sufletească”.

În SUA sunt permise urmăririle duble, dar sunt rare şi reflectă importanţa acestui dosar care s-a aflat în centrul protestelor gigantice împotriva rasismului şi a violenţei poliţiei din SUA în vara anului 2020.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model