Peste 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României din Washington cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea României la UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vernisajul expoziţiei la Ambasada României din Washington FOTO Arhivă

Sâmbătă, 13 mai, peste 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României în Statele Unite cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise” („Eu Open House”). Evenimentul a marcat totodată şi zece ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă de la Ambasada României din Washington.

Cu ocazia „Eu Open House”, ambasade ale statelor membre din Uniunea Europeană şi-au deschis uşile pentru publicul american, care a avut sansa să cunoască o felie din tradiţiile şi patrimoniul cultural al statelor membre UE.

Ambasada României a organizat un spectacol de dans, „Căluşul”, al Căluşarilor din Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, un spectacol de dansuri populare tradiţionale româneşti prezentate de trupa Carpathia Folk Dance, proiecţii ale documentarelor „Descoperă România cu Peter Hurley” şi „Tărâmul dintre ape”, o expoziţie de fotografie intitulată „România prin aparatul meu foto” de Matei Fawzy şi servirea de produse tradiţionale româneşti.

Vizitatorii au avut şansa să se întâlnească şi să discute cu ambasadorul George Maior, ambasadorul României la Washington precum şi cu Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.

„Ziua Porţilor Deschise la Ambasada României este o ocazie unică de a prezenta în mod direct miilor de americani care ne-au trecut pragul, valorile noastre culturale, elementele principale ale identităţii noastre şi oportunităţi de a vizita România ca turişti, oameni de afaceri sau studenţi” a declarat George Maior.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare