Pentagonul doreşte să coopereze în continuare cu luptătorii kurzi împotriva Statului Islamic în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite doresc să continue cooperarea cu combatanţii kurzi din Forţele Democratice Siriene (FDS) în lupta contra grupării Stat Islamic (SI), a afirmat marţi un responsabil cu rang înalt al Pentagonului, citat de AFP.

"Vom vedea ce fel de sprijin putem continua să furnizăm FDS chiar dacă nu mai avem forţe în nordul Siriei", a declarat presei acest responsabil sub protecţia anonimatului.

În faţa operaţiunii militare turce din Siria, Statele Unite au anunţat retragerea celor 1.000 de militari americani desfăşuraţi încă în nord-estul ţării, dar au precizat că vor păstra garnizoana Al-Tanf, la frontiera dintre Iordania şi Siria, unde menţin în prezent circa 150 de soldaţi.

"Conservăm poziţia de la Al-Tanf care probabil ne va permite să ne continuăm această misiune în sud", a mai spus oficialul de la Pentagon.

"FDS au fost un partener important. Cred că au semnalat dorinţa lor de a continua lupta împotriva SI în Siria", a adăugat el. "Cred că vor exista discuţii în legătură cu modalitatea în care îi putem ajuta să continue lupta în Siria", a ţinut să adauge responsabilul.

Întrebat despre încrederea erodată a combatanţilor kurzi faţă de Statele Unite, care i-au abandonat recent în faţa Turciei care le doreşte moartea, acest înalt responsabil a fost de părere că legăturile cu armata americană rămân suficient de puternice pentru a continua cooperarea.

"Vom continua să discutăm la un nivel foarte înalt şi ei au relaţii foarte puternice cu militarii americani", a subliniat el. "Cred că vom putea păstra această relaţie", a adăugat reprezentantul Pentagonului.

 După ce Casa Albă a revocat protecţia pentru aceşti luptători kurzi, unii dintre ofiţerii forţelor speciale care au luptat alături de ei spun că simt o remuşcare profundă pentru faptul că şi-au abandonat aliaţii.

Au avut încredere în noi şi noi am încălcat această încredere. Este o pată pe conştiinţa americană, a spus într-un interviu telefonic pentru New York Times un ofiţer al Armatei care a fost alături de kurzi în nordul Siriei

„Îmi este ruşine”, a afirmat un alt ofiţer care a fost în misiune tot în nordul Siriei. Ambii ofiţeri au vorbit sub anonimat, pentru a evita eventuale represalii de la superiorii lor.

Şi răspunsul din partea kurzilor a fost la fel de dur. „Cel mai rău lucru din logica militară şi din camaraderie este trădarea”, a spus Shervan Darwish, un oficial aliat cu Forţele Democrate Siriene conduse de kurzi.

Alianţa militară dintre americani şi kurzi împotriva Statului Islamic din Siria şi Irak „a început prin noi ajutându-i pe ei”, a spus Peter W. Galbraith, fost diplomat american care a fost şi consilier al kurzilor atât în Siria, cât şi în Irak. „Însă până la urmă, ei ne-au ajutat pe noi. Ei sunt cei care au recuperat teritoriul pe care ISIS îl capturase”.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”