Operaţiunea Avarice. CIA a cumpărat arme chimice irakiene pentru ca acestea să nu ajungă la terorişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rachete irakiene ce puteau fi încărcate chimic

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a cumpărat în mod repetat arme chimice de la un vânzător irakian secret, în cadrul eforturilor de a se asigura că acestea nu ajung în mâinile teroriştilor sau grupărilor militante, potrivit unor oficiali americani, citaţi de New York Times.

Planul de cumpărare de arme, cunoscut sub numele de Operaţiunea Avarice, a început în 2005 şi a continuat în 2006, iar armata americană l-a considerat un succes pentru neproliferare. Acesta a condus la achiziţionarea şi distrugerea de către Statele Unite a cel puţin 400 de rachete Borak, una dintre armele chimice fabricate de regimul Baas al lui Saddam Hussein în anii '80.

Multe rachete erau în stare proastă, iar unele erau goale sau pline cu lichid non-letal, au declarat oficialii. Altele însă conţineau gaz sarin care, în urma analizelor, s-a dovedit a fi mai pur decât se aştepta comunitatea de informaţii, având în vedere vechimea stocului.

Armele au fost cumpărtate de la o singură sursă irakiană dispusă să îşi vândă stocurile, au declarat oficialii. Suma de bani pe care Statele Unite au plătit-o pentru achiziţionarea acestor rachete nu este cunoscută. Prima tranzacţie a avut loc la începutul lui septembrie, când un irakian a oferit o singură rachetă Borak. Ulterior, vânzătorul notifica periodic CIA din Bagdad atunci când avea rachete de vânzare. 

Agenţia a colaborat cu specialişti în arme chimice şi informaţii militare din cadrul armateim, care zburau cu elicopterul în sud-estul Irakului şi se întâlneau cu bărbatul pentru a efectua schimbul.

Multe din aceste rachete au fost distruse prin detonare, au declarat oficialii, în timp ce altele au fost duse la Camp Slayer pentru a fi testate. 

Oficialii militari au declarat că având în vedere că vânzătorul a fost o sursă CIA nu îi ştiu numele şi nici dacă era un contrabandist, un fost sau actual oficial irakian sau altceva. 

Americanii credeau că armele provin din apropiere de Amarah, un oraş situat în vecinătatea Iranului. Nu este clar dacă rachetele au fost recuperate de la un avanpost folosit de armata irakiană în timpul războiului cu Iranul sau de la depozitele din jurul oraşului. Nici CIA, nici militarii nu au reuşit să îl convingă pe bărbat să îşi dezvăluie sursa de aprovizionare, au declarat oficialii.

În cele din urmă, un veteran familiar cu aceste cumpărări a afirmată că "individul a devenit arogant". Cel puţin o dată el şi-a înşelat partenerii vânzând rachete umplute cu altceva decât gaz sarin. În 2006, bărbatul conducea un camion încărcat cu focoase către Bagdad şi "i-a sunat pe tipii de la serviciile secrete pentru a le spune că le va preda insurgenţilor dacă ei nu vin să le ridice", a declarat veteranul citat. La scurt timp după aceea, relaţia a început să se răcească, punând capăt tranzacţiilor care au asigurat distrugerea a numeroase arme chimice, a precizat veteranul. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos