O şedinţă a cabinetului Trump s-a transformat într-un concert de laude la adresa liderului Casei Albe VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump a părut mulţumit de modul în care au reacţionat membrii cabinetului său Foto: EPA

Membrii cabinetului preşedintelui SUA, Donald Trump, au venit luni la Casa Albă pentru o întâlnire menită să arate că administraţia face eforturi pentru a rezolva problemele de pe agenda prezidenţială. Însă întâlnirea s-a transformat într-un concert de elogii aduse preşedintelui şi nu s-a concentrat deloc asupra controverselor din jurul acestuia, controverse care s-au intensificat după demiterea directorului FBI James Comey, comentează Reuters.

Membrii cabinetului au luat rând pe rând cuvântul pentru a vorbi cu elan despre preşedinte, care le sorbea cuvintele.

Astfel, prima sa reuniune oficială cu cu cei mai înalţi responsabili ai administraţiei s-a transformat într-o şedinţă de adulare, aflată în contrast cu furtuna din jurul lui Donald Trump, confruntat cu o mulţime de crize, inclusiv cea generată de investigaţiile privind presupusele legături dintre echipa sa de campanie electorală şi Rusia.

Solistul principal al acestui concert de elogii a fost Reince Priebus, şeful cancelariei prezidenţiale, frecvent criticat de vechi consilieri ai lui Trump şi văzut adesea ca fiind la un pas de a fi demis, cu toate că zvonurile privind plecarea sa din funcţie s-au dovedit premature. 

„În numele întregului personal cu răspundere din jurul dumneavoastră, Dle Preşedinte, vă mulţumim pentru onoarea şi binecuvântarea pe care ni le acordaţi de a sluji agenda prezidenţială şi poporul american şi vom continua să muncim din greu în fiecare zi pentru a împlini aceste obiective“, a afirmat Priebus.

Reuniune a cabinetului Trump Foto: EPA

Pentru Trump, şedinţa de cabinet a fost o trecere în revistă a ceea ce el consideră a fi realizări majore, dar ignorate de criticii săi. 

„Am fost cei mai activi cu putinţă şi aproape într-un ritm record“, a spus liderul SUA. „În foarte scurt timp vom vedea rezultate uimitoare.  Oamenii sunt surprinşi. Se întâmplă foarte repede“, a adăugat el.

Unul din principalii săi adversari, liderul democrat din Senat, Chuck Schumer, nu a ratat ocazia de a distribui un clip în care parodiază întâlnirea de la Casa Albă. 

„Michelle, cum îmi stătea părul azi dimineaţă când am ieşit de la sală?“, o întreabă Schumer în clip pe una dintre asistentele sale. 

„Aveţi un păr extraordinar. Nimeni nu are păr mai grozav ca dvs“, răspunde ea.

Reuters notează că şi vicepreşedintele Mike Pence l-a ridicat în slăvi pe Donald Trump.

„Este cel mai mare privilegiu al vieţii mele să fiu vicepreşedinte. Preşedintele îşi ţine cuvântul dat poporului american“, a spus Pence.

La rândul său, secretarul pentru Agricultură, Sonny Perdue, şi-a luat peste picior colegii care afirmaseră că s-au întors de curând din străinătate, spunând: „Tot vorbim de călătorii internaţionale, eu tocmai ce-am venit înapoi din Mississippi şi vă plac şi cei de acolo“.

Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, care anul trecut, pe când era guvernatoare a statului Carolina de Sud, şi-a declarat susţinerea faţă de Marco Rubio, fost rival al lui Trump, a spus acum că instalarea lui Trump la Casa Albă înseamnă „o nouă zi la Naţiunile Unite“. 

„Acum avem o voce foarte puternică. Oamenii ştiu ce înseamnă SUA. Ştiu ce nu acceptăm. Şi ne privesc altfel“, a spus Haley.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”