Novartis a obţinut acordul SUA pentru testarea clinică a unui medicament pentru malarie în tratarea COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul elveţian Novartis a obţinut acordul Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) în vederea efectuării unui test clinic pentru medicamentul pentru malarie hidroxiclorochină, pentru tratarea bolii COVID-19, provocată de noul coronavirus, transmite Reuters.

Medicamentul generic care există pe piaţă de mai multe decenii a obţinut în această lună acordul FDA pentru utilizarea împotriva COVID-19, dar deocamdată nu exită dovezi ştiinţifice că funcţionează. În prezent nu există medicamente aprobate oficial pentru tratarea COVID-19.

Novartis intenţionează că recruteze în următoarele săptămâni 440 de pacienţi pentru efectuarea unui test clinic de faza a 3-a (stadiu târziu), în peste 12 locaţii din Statele Unite. Rezultatele vor fi raporte cât mai curând posibil, a precizat compania.

Utilizarea medicamentului, care este aprobat şi pentru lupus şi atrita reumatoidă, a crescut după ce a fost promovat de preşedintele Donald Trump, dar au apărut şi îngrijorări că sprijinul administraţiei de la Casa Albă pentru folosirea unui medicament neaprobat pentru COVID-19 a scurtcircuitat procesul de reglementare al FDA.

Companii precum Novartis, Roche şi Gilead Sciences testează medicamente mai vechi, dezvoltate pentru tratarea altor boli, pentru posibila folosire a lor în tratarea în epidemia de coronavirus. Gilead tocmai a extins un studiu clinic pentru medicamentul remdesivir destinat tratării Ebola.

Cu toate acestea, există temeri că promovarea hidroxiclorochinei de către Trump şi alţi oficiali drept un medicament care poate ”schimba jocul” în cazul COVID-19 a lăsa în umbră efectele secundare periculoase, cum ar fi pierderea vederii şi problemele cardiace.

Directorul general al Novartis, Vas Narasimhan, a spus la rândul său că medicamentul este luna dintre marile sale speranţe pentru folosirea în epidemia de coronavirus.

În prezent sunt în derulare alte câteva studii referitoare la hidroxiclorochină, inclusiv la

University of Washington şi University of Minnesota, precum şi la National Institutes of Health.

Divizia Sandoz a grupului Novartis s-a angajat să doneze 130 de milioane de doze de hodroxiclorochină. Sanofi a anunţat la rândul ei că va dona 100 de milioane de doze de hodroxiclorochină, unor 50 de ţări.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor