Noul șef al Serviciului Secret al SUA, audiat după tentativa de asasinat asupra lui Trump. Agenții vor depune mărturie

0
Publicat:

La mai bine de două săptămâni de la tentativa de asasinat asupra candidatului republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, oficiali de rang înalt din cadrul Serviciului Secret al SUA și FBI depun marți, 30 iulie, mărturie în fața a două comisii cu privire la lacunele în materie de securitate, conform CBS News. 

Donald Trump protejat de agentii Secret Service dupa tentativa de asasinat FOTO EPA EFE

Amintim faptul că fostul președinte american Donald Trump a fost ținta unei tentative de asasinat sâmbătă, 13 iulie, în timp ce se adresa mulțumii de pe scenă, la un miting electoral din Pennsylvania. Un glonț l-a atins pe politicianul republican în lobul urechii. 

La această audiere au fost prezenți și Ronald Rowe, director interimar al Serviciului Secret, și Paul Abbate, directorul adjunct al FBI. 

Senatorii din Comisia pentru Securitate Internă și din Comisia Judiciară au adresat întrebări lui Rowe cu privire la planificarea evenimentului și la problemele de comunicare dintre agenții Serviciului Secret prezenți la fața locului și forțele de ordine locale care au ajutat la asigurarea securității. 

Rowe a susținut că ofițerii locali care se aflau în apropierea acoperișului pe care se afla atacatorul ar fi trebuit să îl vadă înainte ca acesta să deschidă focul, dar a admis că Serviciul Secret era în cele din urmă responsabil pentru asigurarea securității 

Abbate a dezvăluit că FBI a dat peste un cont de social media despre care se crede că aparține atacatorului care a lăsat comentarii, în 2019 și 2020, care „par să reflecte teme antisemite și anti-imigrație” și „îmbrățișează violența politică”. 

Directorul adjunct al FBI a declarat, de asemenea, că ancheta desfășurată se axează pe identificarea motivului atacului comis de Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani. 

Agenții Serviciului Secret „vor fi trași la răspundere”

Până la acest moment, nu au fost identificați complici sau alte persoane care să fi știut de planurile lui Crooks, a mai spus acesta. 

Potrivit sursei citate, și agenții Serviciului Secret care au fost prezenți la mitingul electoral din 13 iulie vor depune mărturie. 

Senatorul Tom Cotton, republican din Arkansas, a întrebat de ce un telemetru, pe care atacatorul a fost văzut avându-l asupra sa la miting, nu se află pe lista obiectelor interzise la evenimentele de campanie ale lui Trump. 

Rowe a declarat că urmează să adauge pe listă acest dispozitiv. 

În plus, directorul interimar al Serviciului Secret a susținut că „nu a mai putut dormidin cauza deficiențelor de securitate care au avut loc înainte de tentativa de asasinat asupra lui Trump, conform BBC. 

De asemenea, Rowe a spus că agenții care au comis „încălcări ale politicii” vor fi „trași la răspundere”, inclusiv pot fi concediați. 

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Confesiuni incredibile despre fuga lui Pacepa. Un fost general dezvăluie ce a influențat propaganda în perioada comunistă
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."