Nicolas Maduro, inculpat de „narco-terorism” în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Maduro FOTO AFP

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi mai mulţi membri ai regimului său au fost inculpaţi de „narco-terorism” în Statele Unite, a anunţat joi secretarul american al Justiţiei Bill Barr, relatează AFP.

Ei sunt acuzaţi de faptul că au participat la o asociere de răufăcători care implică o organizaţie teroristă extrem de violentă, Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) şi la un efort de inundare a Statelor Unite cu cocaină, a anunţat Barr într-o videoconferinţă de presă.

Aflat la conducerea Venezuelei din 2013, Nicolas Maduro a fost reales în al doilea mandat în 2018, în urma unui scruitin boicotat de opoziţie, care a respins rezultatele acestor alegeri, la fel ca o mare parte a comunităţii internaţionale.

Statele Unite - şi alte aproximativ 60 de ţări - îl susţin pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, pe care l-au recunoscut preşedinte interimar.

Washingtonul încearcă să înlăture Guvernul lui Maduro, printr-o serie de sancţiuni economice.

Obiectivul afişat al lui Donald Trump este să contribuie la îndepărtarea de la putere a succesorului lui Hugo Chavez, un critic aprig al ”imperialismului nord-american”.

Însă Maduro se bucură de susţinerea Chinei, Rusiei şi Cubei

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi