Mike Pence anunţă Forţa Spaţială, o nouă ramură a forţelor militare americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Vicepreşedintele american, Mike Pence, a anunţat joi detaliile planului de creare a unei Forţe Spaţiale a SUA, care va deveni a şasea ramură a forţelor militare americane, declarând că „a sosit timpul să ne pregătim pentru următorul câmp de luptă”, notează AFP.

În iunie, preşedintele american, Donald Trump, a ordonat crearea Forţei Spaţiale, argumentând că Pentagonul trebuie să gestioneze vulnerabilităţile din spaţiu şi să îşi arate dominaţia în orbită.

Crearea Forţei Spaţiale va trebui aprobată de Congres iar unii membri s-au arătat sceptici din cauza costurilor şi a birocraţiei.

„A sosit timpul să scriem următorul capitol minunat al istoriei forţelor noastre armate, să ne pregătim de următorul câmp de luptă unde cei mai buni şi curajoşi americani vor fi chemaţi pentru a învinge o nouă generaţie de ameninţări către poporul nostru. A sosit timpul să înfiinţăm Forţa Spaţială a Statelor Unite”, a declarat Pence.

Actualele ramuri ale forţelor militare americane sunt: Marina, Garda de Coastă, Puşcaşii Marini, Armata şi Forţele Aeriene.

În prezent, Forţele Aeriene sunt responsabile şi de problemele de securitate din spaţiu.

Pence a declarat, însă, că o Forţă Spaţială independentă este esenţială pentru lupta cu Rusia şi China, care reprezintă o ameninţare în spaţiu.

„China şi Rusia au coordonat activităţi pe orbită foarte sofisticate care le-ar putea permite să îşi manevreze sateliţii aproape de ai noştri, acest lucru fiind un pericol fără precedent pentru sistemele noastre spaţiale”, a declarat Pence.

Dorinţa lui Pence este ca procesul de înfiinţare să se încheie până în 2020, înainte de finalul de mandat al lui Trump.

Casa Albă a precizat într-un comunicat că „preşedintele Trump ştie că spaţiul este o componentă importantă a stilului de viaţă american şi a prosperităţii economice, fiind un domeniu vital pentru apărarea naţională”.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani