Membrii Partidului Democrat au anunţat că vor bloca numirea judecătorului Neil Gorsuch la Curtea Supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul celor patru zile de audieri în faţa Comisiei Juridică a Senatului, liderul democrat, senatorul Chuck Schumer, a anunţat că senatorii democraţi vor bloca numirea pentru Curtea Supremă a judecătorului Neil M. Gorsuch.

Prin această măsură de blocare (filibuster), democraţii nu vor face posibil desfăşurarea unui proces de vot pentru judecătorul propus de preşedintele Trump. Regulile Senatului american cer o super-majoritate de 60 de voturi pentru a trece peste un astfel de filibuster. În acest moment republicanii deţin majoritatea simplă în Senat, cu 52 de mandate faţă de cele 48 ale democraţilor.

„După o deliberare atentă am ajuns la concluzia că nu pot susţine numirea judecătorului Neil Gorsuch pentru Curtea Supremă. Nominalizarea sa va avea nevoie de un vot de pentru a opri filibuster-ul. Acestuia îi vor trebui 60 de voturi pentru confirmare. Votul meu va fi nu, şi îmi îndemn colegii să voteze la fel”, a declarat senatorul democrat al Statului New York.

Analiştii politici de la Washington sunt de părere că astfel următorul pas aparţine liderului majorităţii din Senat, Mitch McConnell, ce va trebui să decidă dacă va schimba regulile de numire pentru Curtea Supremă, şi să-l numească pe Neil Gorsuch cu o majoritate simplă. Acesta pare a înclina pentru o astfel de decizie, declarând că, dacă democraţii aleg să blocheze votul pentru numirea la Curtea Supremă, „Gorsuch va fi confirmat; deocamdată însă nu vă pot spune exact cum se va întâmpla asta”. Preşedintele Trump a încurajat, la rândul său, o asemenea schimbare a regulilor.

Această decizie face parte din jocurile de putere din cadrul Senatului, dat fiind faptul că în urmă cu patru ani majoritatea democrată a schimbat în acelaşi sens regulile pentru numirea judecătorilor la curţile superioare, atunci când aceste nominalizări erau blocate de către republicanii aflaţi în minoritate. La acea dată democraţii au ales să păstreze posibilitatea de filibuster pentru nominalizările pentru Curtea Supremă.

Analiştii consideră că decizia democraţilor de a bloca votul pentru numirea la Curtea Supremă prezintă o serie de riscuri strategice, în principal prin faptul că va conduce la un asemenea răspuns din partea republicanilor. Riscul pare a fi acela de a rămâne neputincioşi în faţa unei viitoare posibile nominalizări la Curtea Supremă a unui judecător cu mult mai radical decât se prezintă a fi Neil Gorsuch. O viitoare nominalizare din partea preşedintelui Trump va schimba radical aranjamentul politic al Curţii Supreme, dat fiind că nominalizarea lui Gorsuch vine în urma decesului lui Antonin Scalia de anul trecut, tot un Justice conservator.

Chiar dacă „calificarea excepţională” a judecătorului Neil Gorsuch par a fi unanim acceptată în rândul senatorilor, democraţii s-au arătat îngrijoraţi de o serie de poziţii pe care acesta le-a adoptat în trecut, cum ar fi: ideea că judecătorii ar trebui să adopte un principiul absolut al dreptului la viaţă în cazurile de sinucidere asistată; idea că libertatea de a practica o religie primează şi în cazurile de asistenţă medicală şi în principal că, în multe din deciziile sale, acesta a susţinut cauza marilor corporaţii în detrimentul angajaţilor. De asemenea, Uniunea Americană pentru Drepturi Civile - ACLU, a atras atenţia că unde Neil Gorsuch a susţinut o legislaţie prin care tribunalele pierdeau jurisdicţia de a primi plângerile înaintate de prizonierii de la Guantanamo, o limitare importantă a drepturilor civile în raport cu puterea executivă.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €