Mattis: În cazul în care Coreea de Nord atacă Guamul, „va fi începutul sfârşitului“ pentru ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

James Mattis, secretarul Apărării Statelor Unite, a transmis un mesaj clar de avertizare Phenianului: „dacă trag în direcţia Statelor Unite, şi presupun că lovesc Statele Unite... dacă fac acest lucru, atunci va fi începutul sfârşitului lor”.

„În lumea asta nu ataci o ţară fără a lua în calcul consecinţele acestei decizii”, a declarat James Mattis, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Pentagon.

Fostul general american a declarat că armata Statelor Unite are capacitatea de a determina „în câteva momente” de la lansare dacă racheta lansată are ca ţintă teritoriul Statelor Unite, inclusiv Insula Guam. Acesta a adăugat că forţele militare americane „vor doborâ” orice rachetă determinată a lovi teritoriul Statelor Unite sau Guamul.

Acesta a subliniat faptul că deşi armata Statelor Unite îşi va îndeplini datoria de a proteja teritoriul ţării, o declaraţie de război împotriva Phenianului intră în datoria preşedintelui Trump şi a Congresului Statelor Unite.

„Decizia declarării unui război rămâne la latitudinea preşedintelui, şi poate şi a Congresului. În ceea ce ne priveşte, vom apăra teritoriul ţării în cazul unui atac, atac ce pentru noi echivalează cu o situaţie de război”.

„Vom apăra ţara faţă de orice atac, venit în orice moment, din orice loc de pe glob. În fapt, acest lucru înseamnă că mulţi dintre tinerii noştri se vor găsi în curând într-o situaţie de război - bine aţi venit la realitate”, a declarat generalul american. „Dar acest lucru nu echivalează cu o declaraţie de război, nu e ca şi cum sunt un fel de Dr. Strangelove”, a completat acesta.

Mesajul de avertizare din partea secretarului Mattis vine într-un moment în care agenţiile de informaţii americane susţin că regimul de la Phenian pare a se pregăti pentru lansarea unei noi rachete balistice cu rază medie de acţiune. Conform mai multor surse, citate de către CNN, autorităţile americane au observat o intensificare a activităţilor  în cadrul unităţilor de lansare mobile nord-coreene. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani