Justiţia americană autorizează accesul la declaraţiile de venit ale lui Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO Arhiva

Un judecător federal de la New York a autorizat accesul procurorului din Manhattan la declaraţiile de venit ale lui Donald Trump, o lovitură aplicată preşedintelui american, care luptă de luni de zile împotriva comunicării acestor documente, relatează AFP.

Contactat de AFP, avocatul preşedintelui Jay Sekulow a declarat că Donald Trump urmează să facă apel împotriva acestei hotărâri, ceea ce ar urma să întârzie o eventuală transmitere a acestor documente.

”Democraţii din stânga radicală au eşuat pe toate fronturile, aşadar că acum ei îi împing pe procurorii democraţi de la New York şi din statul (New York) să se ducă să-l caute pe preşedintele Trump”, a reacţionat şeful statului american într-un mesaj postat pe Twitter.

”Un asemenea lucru nu i s-a mai întâmplat niciunui preşedinte (american) înainte”, a deplâns el. ”Nici vorbă!”.

Procurorul Cyrus Vance voia să obţină aceste declaraţii de la cabinetul de avocatură Mazars, în cadrul unei anchete cu privire la plata efectuată către actriţa porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale cu privire la o presupusă legătură cu miliardarul republican.

IMUNITATE JUDICIARĂ

Donald Trump şi-a invocat imunitatea judiciară a funcţiei, care i-ar permite, apreciază el, să blocheze orice cerere care-l vizează, chiar dacă este adresată unui terţ, precum cabinetul de avocatură Mazars, care se ocupă de afacerile sale fiscale, şi nu lui în mod direct.

În hotărârea sa, foarte argumentată, de 75 de pagini, judecătorul federal Victor Marrero apreciază că această imunitate ”nu îl protejează pe preşedinte de orice procedură judiciară” şi nu îl ”plasează deasupra legii”.

Doctrina Departamentului Justiţiei, prezentată  într-un memoriu datând din 2000, prevede că un preşedinte al Statelor Unite în funcţie nu poate să fie urmărit penal, pentru că acest lucru ar ”submina, contrar spiritului Constituţiei, capacitatea Executivului de a asigura funcţii ca cele definite de Constituţie”.

Însă judecătorul Marrero arată că această doctrină nu a fost testată niciodată într-o procedură judiciară şi că există în continuare o neclaritate.

El evocă de asemenea argumente ale unor jurişti, potrivit cărora imunitatea se aplică unor fapte din timpul exercitării funcţiei prezidenţiale şi nu nu unor fapte care au avut loc înainte să fie ales.

Acesta este cazul plăţii sumei de 130.000 de dolari lui Stormy Daniels în 2016 de către fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, în numele candidatului republican, cu scopul, afirma acesta, cumpărării tăcerii actriţei porno.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne