John McCain: SUA sunt dedicate asigurării securităţii regiunii baltice şi NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John McCain

Statele Unite sunt dedicate asigurării securităţii regiunii baltice şi NATO, a declarat marţi senatorul republican John McCain, aflat în capitala estonă, într-o vizită considerată o tentativă de a linişti temerile legate de politica preşedintelui-ales Donald Trump, relatează Reuters.

 Trump a provocat îngrijorare în Estonia, Lituania şi Letonia, pentru că a spus, în cursul campaniei, că va analiza contribuţia fiecărei ţări la NATO înainte de a o ajuta, în cazul unui atac.

Implicarea rusă în Ucraina şi Georgia a alimentat temerile ţărilor baltice că Moscova va încerca manevre militare în cazul lor.

 “Cred că prezenţa trupelor americane în Estonia este un semnal că noi credem în acelaşi lucru ca Ronald Reagan, adică pace prin putere”, le-a spus McCain jurnaliştilor.

“Iar cea mai bună cale de a evita un comportament rus nedorit este printr-o armată credibilă şi puternică şi o alianţă NATO puternică”, a adăugat el.

În cursul vizitei sale de trei zile în ţările baltice, însoţit de senatorul republican Lindsey Graham, McCain a precizat că nu se aşteaptă ca Statele Unite să elimine sancţiunile vizând Rusia, impuse după anexarea Crimeei, în 2014.

De asemenea, el a afirmat că SUA vor avea “un răspuns puternic şi semnificativ” cât timp Putin continuă “să ocupe Crimeea şi invazia din estul Ucrainei şi continuă să ameninţe alte ţări din regiune”.

Statele Unite au circa 150 de militari în fiecare dintre cele trei ţări baltice şi în Polonia, începând din aprilie 2014.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa