Joe Biden refuză ca „violenţa politică să devină norma” la un an de la asaltul de la Capitoliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

America nu poate accepta ca ”violenţa politică să devină norma”, avertizează joi, la un an de la asaltul sângeros de la Capitoliu - soldat cu cinci morţi şi sute de răniţi - al susţinătorilor fostului preşedinte republican Donald Trump, preşedintele democrat Joe Biden, relatează AFP.

„Trebuie să decidem azi ce naţiune vom fi. Vom fi o naţiune care acceptă ca violenţa politică să devină norma? Vom fi o naţiune care autorizează conducători oficiali de partid să răstoarne voinţa exprimată în mod legal de popor? Vom fi o naţiune care nu trăieşte în lumina adevărului, ci în umbra minciunii?”, se întreabă Joe Biden, potrivit unui fragment din discursul pe care urmează să-l susţină la comemorarea evenimentelor de la 6 ianuarie 2021.

„Nu ne putem permite să devenim acest fel de naţiune”, avertizează el în acest pasaj, comunicat de către Casa Albă, la exact un an după ce mii de susţinători ai lui Donald Trump au încercat să împiedice certificarea rezultatului alegerilor prezidenţiale în Congresul american.

Preşedintele democrat, în vârstă de 79 de ani, urmează să susţină un discurs, la ora 14.00 GMT (16.00, ora României), în „holul statuilor” din Capitoliu, în compania vicepreşedintei Kamala Harris.

„Responsabilitatea” lui Trump

În acelaşi cadru impozant, în urmă cu un an, Statele Unite şi lumea, stupefiate, au văzut mărşăluind susţinători ai fostului şef de stat, în timp ce afară alţi atacatori atacau forţe de ordne.

Joe Biden a ales mult timp să-l trateze cu dispreţ pe predecesorul său, refuzând, de exemplu, să-i spună numele în public.

Însă, de această dată, preşedintele american este hotărât să evoce în mod public „responsabilitatea specială” a lui Donald Trump în această dezlănţuire de violenţă, a anunţat Casa Albă.

Joe Biden „vede în 6 ianuarie încununarea tragică a ceea ce au făcut cei patru ani de preşedinţie Trump ţării”, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Vrea, oare, şeful statului, să dea o turnură mai gravă, mai politică, unui mandat care lasă impresia că se împotmoleşte?

După ce a pus accentul, timp de luni de zile, asupra politicii economice şi sociale, Casa Albă îşi vede o parte din speranţe disipându-se, din cauza unui blocaj în Congres.

Noul val al pandemiei covid-19, inflaţia, amintirea retragerii haotice din Afganistan sunt tot atâtea elemente care sublinează cota încrederii în Joe Biden.

Doar 55% dintre americani consideră alegerile legitime

Şi mai îngrijorător este faptul că, arată un sondaj recent, doar 55% dintre americani consideră că Biden a fost ales în mod legitim.

Discursurile lui Donald Trump au pus stăpânire pe minţi, iar milardarul continuă să clameze - fără probe - că este adevăratul învingător în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie 2020.

El a renunţat să se exprime joi, conştient de faptul că o conferinţă de presă ăe care voia să o susţină de la reşedinţa sa de lux Mar-a-Lago din Florida ar fi încă o  provocare.

Însă fostul preşedinte nu şi-a schimbat discursul. El a catalogat marţi drept „crima secolului” ”frauda” care, în opinia sa, a pătat alegerile prezidenţiale din 2020.

Iar în tabăra republicană sunt puţini cei care îndăznesc să-l critice pe Donald Trump. Tenorii Partidului Republican au ales să fe discreţi joi.

Prăpastie

Liderul minorităţii republicane în Senat Mitch McConnell aprecia în februarie 2021 că fostul preşedinte este „responsabil moral” de asaltul de la 6 ianuarie.

Însă el se duce joi la funeralii în sudul Statelor Unite, departe de ceremoniile de la Washington.

„Marea noastră naţiune se clatină acum la marginea unei prăpastii tot mai adânci. Fără o acţiune imediată, rscăm seris să ne confruntăm cu o înfruntare civilă”, trage un semnal de alarmă fostul preşedinte democrat Jimmy Carter, într-un editorial în The New York Times (NYT).

Joe Biden vrea să propună acestei naţuni divizate un marş de urmat în vederea consolidării democraţiei.

El încearcă mai ales să relanseze proiecte de lege privind accesul minorităţilor la dreptul de a vota.

El urmează să efectueze marţi o vizită în Georgia, un stat din Sud emblematic în luptele trecute şi prezente ale drepturilor civice.

Însă Joe Biden are de înfruntat state conservatoare care îşi multiplică legslaţiile ce complică accesul afroamericanilor la urne, o Curte Supremă care poartă marca conservatoare a predecesorului său şi un Congres în care democraţii deţin un control foarte fragil, pe care-l pot pierde complet în alegerile legislative din toamnă.

Marja de manevră a preşedintelui democrat în salvarea „sufletului” Americii, aşa cum a promis în campania electorală, pare limitată.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”