Fosta primă-doamnă a SUA Barbara Bush a murit la 92 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Barbara Bush, fostă primă-doamnă a Statelor Unite şi militantă pentru alfabetizare, a murit la vârsta de 92 de ani. Aceasta a fost figura matriarhală a unei dinastii politice care cuprinde doi preşedinţi – soţui ei, George HW Bush, şi fiul, George W. Bush.

Doamna Bush, care a fost prima-doamnă din 1989 până în 1993, s-a aflat într-o stare de sănătate slabă de mai multă vreme şi a refuzat un tratament medical suplimentar, relatează BBC.

Întreaga unitate politică americană şi-a adus condoleanţe la auzirea vestei.

Soţul ei, în vârstă de 93 de ani, este cel mai longeviv preşedinte american. Fiul lor, George, a fost ales în anul 2000 şi a servit timp de două mandate ca cel de-al 43-lea preşedinte al naţiunii. 

Într-un comunicat de presă, acesta a declarat: „Draga mea mamă a murit la vârsta de 92 de ani. Laura, Barbara, Jenna şi eu suntem întristaţi, însă avem inimile împăcate pentru că ştim că şi a ei este la fel. Barbara Bush a fost o fabuloasă primă-doamnă şi o femeie care a adus frivolitate, dragoste şi alfabetizare la milioane de oameni”.

Bush a mai precizat că mama sa „ne-a ţinut în picioare şi ne-a făcut să râdem până la sfârşit. Sunt un om norocos că Barbara Bush a fost mama mea. Familia noastră îi va simţi dorul şi vă mulţumim tuturor pentru rugăciunile şi urările voastre”, a mai subliniat fostul preşedinte.

„Vulpea Argintie” de la Casa Albă

Spre deosebire de alte soţii de preşedinţi americani dinainte ei, doamna Bush şi-a depăşit rolul tradiţional şi a fondat „Fundaţia Barbara Bush pentru Alfabetizarea Familiei”, prin care a ajutat părinţi şi copii din comunităţi dezavantajate să înveţe să scrie şi să citească.

Aceasta a fost o susţinătoare feroce a drepturilor civile şi a mers deseori împotriva multora dintre suporterii partidului republican al soţului ei, spijinind o atitudine mai liberaă în privinţa drepturilui la avort.

Datorită părului său alb, doamna Bush a fost numită adesea de către familia ei drept „Vulpea Argintie”.

Într-o declaraţie de la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a subliniat că doamna Bush nu va fi uitată pentru devotamentul ei faţă de ţară şi familie, „ambele pe care le-a slujit în mod nemaipomenit”.

Barack şi Michelle Obama au descris-o pe Barbara ca o „piatră de temelie a unei familii dedicate serviciului public” şi „un exemplu al umilinţei şi decenţei care reflectă cel mai bine spiritul american”.

Un alt fost preşedinte american, Bill Clinton, a declarat că doamna Bush a fost „dispusă să sprijine familiea şi prietenii, precum şi ţara şi cauzele ei”. Acesta a mai relatat că el şi Hillary Clinton „nu vom uita niciodată curtoazia pe care ea şi preşedintele Bush ne-au arătat-o”.

În ianuarie, cuplul Bush şi-a sărbătorit ce-a de-a 73-a aniversare a nunţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS