Fiul romancierului Paul Auster a fost acuzat de omor după ce fiica sa de 10 luni a murit în urma unei intoxicaţii cu droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Auster, fiul romancierului Paul Auster Foto via infobae.com

Fiul celebrului romancier Paul Auster a fost acuzat de omor prin imprudenţă după decesul fiicei sale în vârstă de 10 luni în urma unei intoxicaţii cu droguri, a anunţat, duminică, poliţia din New York, informează AFP.

Daniel Auster, 44 de ani, avea grijă de fiica sa Ruby la 1 noiembrie, în locuinţa sa din Brooklyn, atunci când bebeluşul a fost găsit inconştient. 

Ea a fost transportată de urgenţă al spital unde i-a fost declarat decesul. 

Biroul medicului legist a concluzionat că decesul a fost cauzat de "o intoxicaţie acută datorată efectelor combinate ale fentanilului şi heroinei", a indicat poliţia. 

"Incidentul a fost considerat omucidere" după consultarea Biroului procurorului de district, a adăugat poliţia, precizând că Daniel Auster a fost arestat şi acuzat. 

Potrivit mass-media locale, el a fost arestat vineri seara. 

Daniel Auster a mai avut confruntări cu poliţia înainte, în 1996, când Andre „Angel” Melendez, un presupus traficant de droguri, a fost asasinat.

Fiul scriitorului nu a fost implicat în crimă. El a pledat "vinovat" pentru că deţinea 3.000 de dolari pe care i-a furat de la Melendez şi a fost închis pe cauţiune. Alte două persoane au pledat "vinovat" de moartea lui Melendez şi au mărturisit că i-au aruncat corpul în fluviul Hudson. 

Paul Auster este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori newyorkezi, autor al "Trilogiei new-yorkeze", "Moon Palace" şi "Leviathan".

În romanul său "Oracle Night", apărut în 2003, povestitorul este un scriitor al cărui fiu este dependent de droguri.