Epstein prezintă „fracturi multiple ale oaselor de la gât”, potrivit raportului autopsiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autopsia lui Jeffrey Epstein arată că investitorul în fonduri speculative Jeffrey Epstein prezenta ”fracturi multiple ale oaselor de la gât”, dezvăluie ziarul The Washington Post (WP), relatează CNN.

Surse la curent cu autopsia afirmă că osul hiod, situat în apropierea ”mărului lui Adam”, se află între aceste oase fracturate, dezvăluie în ediţia de miercuri cotidianul.

Acest tip de fracturi au loc atunci când o persoană se spânzură sau este strangulată, declară legişti pentru WP.

Epstein, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit mort într-o unitate specială a Închisorii Metropolitan Correctional Center, la New York. El se afla singur în celulă.

El a fost încarcerat la începutul lunii trecute în aşteptarea procesului, în care era acuzat de operarea unei reţele de trafic sexual din 2002 în 2005 la vila sa din Manhattan şi pe o proprietate din Palm Beach în care întreţinea relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani cu minore inclusiv de 14 ani.

El a peldat nevinovat la toate acuzaţiile.

Poliţia federală (FBI) şi inspectorul general al Departamentului Justiţiei anchetează moartea lui Epstein

Directorul închisorii a fost mutat temporar pe timpul anchetei.

Măsura a fost dispusă de către secretarul Justiţiei William Barr, după ce acesta a denunţat ”grave nereguli” în închisoarea de la New York şi s-a declarat ”consternat” şi ”furios” când a aflat că închisoarea ”nu a reuşit să protejeze adecvat deţinutul”.

Un gardian de serviciu în timpul incidentului, Lamine N'Diaye, urmează să fie mutat şi înlocuit.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”