După ce a transmis un mesaj prin telefon la o audiere a senatorilor republicani, cerând inversarea alegerilor, Donald Trump i-a chemat la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinătorii lui Trump s-au adunat la un hotel din Gettysburg unde a avut loc o audiere a Senatului republican FOTO EPA-EFE

După ce a transmis un mesaj prin difuzorul telefonului susţinătorilor săi prezenţi într-o sală de conferinţe a unui hotel din Gettysburg, prin care a cerut inversarea rezultatului alegerilor, Donald Trump i-a invitat la Casa Albă pe senatorii republicani. Presa americană a notat locul în care desfăşurat o audiere privind nereguli electorale la care au participat şi avocaţii campaniei: aici a fost purtată o bătălie importantă a Războiului Civil.

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump le-a cerut senatorilor republicani din statul Pennsylvania să „inverseze” rezultatul votului din acest stat unde recent a pierdut un proces de oprire a certificării alegerilor. 

Miercuri, la o zi după ce Pennsylvania a certificat rezultatul votului, senatorii republicani din legislativul statului au organizat o audiere unde au participat avocaţii campaniei şi unde au fost ascultaţi martori care au depus plângeri privind nereguli electorale. 

Donald Trump urma să se deplaseze personal la Gettysburg, în Pennsylvania, pentru a transmite mesajul republicanilor din legislativul statului, dar călătoria a fost anulată în ultimul moment. Preşedintele american a subliniat din nou că victoria lui Biden a fost posibilă pentru că democraţii au trişat.

„Sunt alegeri pe care le-am câştigat cu uşurinţă. Am câştigat pe scară largă. Aceste alegeri au fost măsluite. Este un moment foarte important în istoria ţării noastre. Şi faceţi un serviciu foarte important ţării noastre”, a spus Trump pus pe difuzor de Giuliani, relatează Digi 24, care citează Agerpres.

Rezultatele scrutinului în acest stat-cheie au fost certificate oficial marţi în favoarea lui Joe Biden, cu o diferenţă de peste 80.000 de voturi.

După audienţa de miercuri la care n-a mai ajuns, Donald Trump i-a invitat la Casa Albă pe senatorii republicani din Pennsylvania, potrivit CNN. 

De partea cealaltă, preşedintele ales Joe Biden a transmis miercuri într-un discurs de Ziua recunoştinţei ţinut la Wilmington, Delaware: „În America, avem alegeri libere şi corecte şi respectăm rezultatele. Locuitorii şi legile acestei ţări nu vor accepta altceva. Voi vreţi soluţii, nu strigăte. Dreptate, nu hiper-discriminare. Lumină, nu flăcări”, potrivit Digi 24, care citează Agerpres.

În Gettysburg a avut loc cea mai importantă bătălie a Războiului Civil. Timp de trei zile, la începutul lunii iulie 1863, trupele Uniunii au învins forţele confederate conduse de generalul Robert E. Lee, care a vrut să invadeze nordul SUA. Patru luni mai târziu, preşedintele Abraham Lincoln, republican a ţinut discursul celebru din Gettysburg, în care a îndemnat la o guvernare a poporului american condusă prin oameni şi pentru oameni.

Mai multe pentru tine:
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare