Video Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit pe o autostradă din SUA

0
Publicat:

Un avion s-a prăbușit vineri pe o autostradă din sudul statului Florida, două persoane pierzându-și viața.

Avionul a căzut pe autostradă FOTO: X

Accidentul a avut loc vineri seara, în zona Golfului Mexic, după ce pilotul a anunțat prin radio controlul traficului aerian că „a pierdut ambele motoare şi a cerut o aterizare de urgenţă”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al aeroportului.

„Controlorul de trafic aerian a autorizat imediat aeronava să aterizeze atunci când pilotul a declarat că nu va ajunge pe pistă (...) (şi) a încercat să aterizeze pe I-75”, uriaşa autostradă care leagă regiunea Marilor Lacuri, în nordul Statelor Unite, de Florida, în sud, scrie news.ro.

Două persoane din cele cinci care se aflau în avion au murit.

Agenţia americană de reglementare a aviaţiei civile şi Consiliul naţional pentru siguranţa transporturilor vor investiga circumstanţele accidentului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate