Două dintre cele patru persoane lovite de fulger în faţa Casei Albe au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Două persoane au murit şi alte două au fost grav rănite după ce au fost lovite de fulger joi seară în proximitatea imediată a Casei Albe din Washington, a confirmat vineri Poliţia locală pentru AFP.

"Două persoane au fost declarate decedate după ce au fost lovite de fulger în Lafayette Square", la câţiva metri distanţă de gardul aflat în faţa peluzei de la Casa Albă, a precizat Poliţia din Washington.

Victimele sunt un cuplu originar din statul american Wisconsin: James Mueller, în vârstă de 76 de ani, şi soţia lui, Donna Mueller, în vârstă de 75 de ani.

Celelalte două persoane lovite de fulger rămân "în stare critică", potrivit Poliţiei americane.

Purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, Karine Jean-Pierre, a transmis condoleanţe familiilor persoanelor decedate într-un comunicat publicat vineri, precum şi "rugăciunile sale pentru cele care luptă încă pentru vieţile lor".

Mai multe fulgere s-au abătut joi seară asupra unui parc public aflat la marginea reşedinţei oficiale a preşedinţilor americani, cu câteva minute înaintea orei locale 19:00 (23:00 GMT).

Fotografiile publicate de pompierii locali arată un număr mare de vehicule ale serviciilor de urgenţe în acel parc cu numeroşi copaci, în timpul unei furtuni care s-a abătut asupra oraşului Washington, arată agerpres.ro. Probabilitatea de a fi lovit de fulger este de 1 la 1 milion, potrivit datelor publicate de autorităţile sanitare americane.

"Imediat ce se produce un fulger, trebuie să vă refugiaţi într-un loc sigur. Copacii, bineînţeles, nu sunt locuri sigure", a reamintit purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Washington, Vito Maggiolo, pentru presa locală

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”