Două avioane Air France cu destinaţia Paris au fost redirecţionate în SUA şi Canada, în urma unor ameninţări cu bombă. Alertele au fost false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panica unor recidive ale atentatelor de la Paris a lovit şi Statele Unite. Miercuri dimineaţă, două avioane de pasageri ale companiei franceze AirFrance, ce aveau destinaţia Paris, au fost redirecţionate către alte aeroporturi din SUA  şi Canada după ce oficiali americani au primit înştiinţări conform cărora o bombă s-ar afla la bordul acestora, relatează CNN.

Ambele avioane au aterizat în siguranţă pe aeroporturi din Salt Lake City şi Halifax.

Surse anonime din cadrul guvernului american au declarat pentru CNN că cele două avioane au fost redirecţionate din cauza unor înştiinţări primite prin telefon de către persoane neidentificate că la bordul lor s-ar fi aflat bombe.

Este vorba de zborul Air France 65, între Los Angeles şi Paris, care a aterizat la Salt Lake City, iar la câteva minute după ce acesta a fost redirecţionat, zborul Air France 55, plecat din Washington D.C., a fost şi el redirecţionat către aeroportul din localitatea canadiană Halifax.

„Mai multe agenţii lucrează pentru a determina natura ameninţărilor, care au cauzat devierea avioanelor“, a declarat agentul special FBI Todd Palmer, citat de CNN.

Niciun avion militar american nu a fost trimis pentru a escorta cele două aeronave vizate de ameninţări, a precizat purtătorul de cuvânt al Comandamentului de apărare aerospaţială nord-american (NORAD), Preston Schlachter, potrivit Mediafax.

Trevor Moran, un pasager al avionului care decolase din Los Angeles, a declarat că pilotul a venit şi a anunţat că aeronava va efectua o aterizare de urgenţă. „Toată lumea din avion aşteaptă în acest hol. Nimeni nu ştie ce se întâmplă“, a afirmat el.

Un alt pasager din acelaşi avion, Keith Rosso, a precizat că toate persoanele aflate la bord erau interogate de FBI.

În ceea ce priveşte cursa Air France 55, Poliţia călare canadiană a informat că avionul şi bagajele vor fi verificate în căutarea unor eventuali explozibili.

Poliţia nu a găsi nicio bombă în cele două avioane

Autorităţile americane şi canadiene nu au găsit niciun dispozitiv exploziv la bordul celor două avioane Air France deviate, relatează Associated Press, citată de Mediafax.

Autorităţile americane au investigat şi nu au descoperit nicio ameninţare credibilă, potrivit unui comunicat difuzat de FBI.

Poliţia canadiană a anunţat la rândul său că anchetatorii nu au găsit dovezi privind vreun dispozitiv explozibil, după ce au verificat avionul şi bagajele.

Pasagerii de pe aeroportul din Salt Lake City au fost îmbarcaţi din nou în avion, pentru a pleca spre Paris, potrivit unei purtătoare de cuvânt a aeroportului.

Mark Skinner, un reprezentant al poliţiei canadiene, a declarat că la bordul avionului deviat spre Halifax se aflau 262 de persoane.

Pasagerii acestui avion vor fi transferaţi la hoteluri peste noapte, potrivit purtătorului de cuvânt al aeroportului internaţional Stanfield din Halifax. "Air France va decide când va pleca" aeronava, a adăugat acesta.

Ameninţările cu bombă vizând avioane cu destinaţia Paris intervin în urma atentatelor de vineri seara din capitala franceză, soldate cu cel puţin 129 de morţi, care au fost revendicate de gruparea teroristă Statul islamic.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €