Donald Trump consideră „trucată“ alegerea lui Tom Perez la şefia democraţilor americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump consideră că alegerea lui Tom Perez la şefia democraţilor americani a fost „trucată“ şi că acesta este „omul lui Obama“, scrie AFP.

”Cursa în vederea preşedinţiei DNC (al Partidului Democrat) a fost bineînţeles complet «trucată». Tipul lui Bernie (Sanders), ca Bernie însuşi, nu avea nicio şansă. Clinton îl cere pe Perez”, a scris preşedintele american duminică într-un mesaj postat pe Twitter.

Democraţii l-au ales sâmbătă, la Atlanta, pe noul preşedinte al Comitetului Naţional Democrat (DNC), Tom Perez,un hispanic apropiat lui Barack Obama.

Principalul său adversar Keith Elliso, numit numărul doi în ierarhia partidului, reprezenta aripa stângă a partidului şi era susţinut de fost candidat în alegerile prezidenţiale Bernie Sanders.

Acest scrutin a făcut sâmbătă obiectul unui schimb dur, pe Twitter, între preşedintele american şi Tom Perez.

Sarcastic, Donald Trump i-a felicitat pe democraţi pentru că l-au ales pe "Thomas Perez". ”Nu puteam să fiu mai fericit pentru el sau pentru Partidul Republican!”.

”Spuneţi-mi Tom. Şi nu vă bucuraţi prea mult”, i-a replicat Perez, care i-a promis că noua conducere a partidului şi ”democraţii uniţi în toată ţara vor fi cel mai rău coşmar al dumneavoastră”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”