Discuția telefonică dintre Trump și Putin este în curs de desfășurare. Casa Albă: „Convorbirea merge bine”

0
Publicat:

Casa Albă anunță că discuția telefonică între Donald Trump şi Vladimir Putin „este în curs şi decurge bine”.

Donald Trump și Vladimir Putin Foto: Getty Images

Convorbirea telefonică între cei doi lideri a început la ora 16:00, ora României.

Convorbirea merge bine şi este încă în desfăşurare”, a scris Dan Scavino, şef de cabinet adjunct al Casei Albe, pe platforma X, potrivit Reuters.

Guvernul Rusiei nu a comentat, încă, despre convorbirea în curs. Dar înainte de începerea discuției, Kremlinul a declarat că Trump și Putin vor discuta despre soluționarea conflictului din Ucraina și normalizarea relațiilor dintre Rusia și Statele Unite și că vor vorbi „atât timp cât vor considera necesar”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că există deja o „anumită înțelegere” între cei doi lideri, bazată pe o convorbire telefonică pe care au avut-o pe 12 februarie și pe contactele ulterioare la nivel înalt între cele două țări.

Dar există, de asemenea, un număr mare de întrebări referitoare la continuarea normalizării relațiilor noastre bilaterale și la o înțelegere privind Ucraina. Toate acestea vor trebui să fie discutate de cei doi președinți”, a declarat Peskov reporterilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă