Directorul FBI: Reţeaua Stat Islamic „a revoluţionat“ terorismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua sunnită Stat Islamic „a revoluţionat“ terorismul, încercând să inspire, prin propagandă în medii de socializare online, atacuri individuale la scară redusă, apreciază James Comey, directorul Biroului Federal pentru Investigaţii din Statele Unite.

„Reţeaua Al-Qaida reprezenta un model foarte diferit de ameninţarea teroristă cu care ne confruntăm în prezent“, a declarat James Comey într-o conferinţă pe tema combaterii terorismului.

„Biroul Federal de Investigaţii are în prezent sute de investigaţii în curs de desfăşurare în toate statele americane, privind comploturi teroriste inspirate de reţeaua Stat Islamic“, a subliniat Comey.

Reţeaua teroristă Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria - SIIS/ Stat Islamic în Irak şi Levant - SIIL) ocupă regiuni din Siria, Irak, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un „califat“. 

Organizaţia fundamentalistă sunnită s-a remarcat prin execuţii de o brutalitate extremă.

Recent, organizaţia teroristă a revendicat atentatele de la Paris, unde au fost ucise 130 de persoane, şi doborârea unui avion de pasageri rus în regiunea egipteană Sinai, incident soldat cu 224 de morţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete