Dezvăluiri explozive despre Trump, în cartea lui John Bolton. Cum ar fi încercat liderul SUA să se apropie de China. „I-a vândut pe americani, ca să-i fie bine lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump şi fostul său consilier de securitate John Bolton Foto EPA EFE

Fostul consilier de securitate naţională John Bolton urmează să îşi publice memoriile la finalul acestei luni, o carte explozivă care îi aduce acuzaţii grave preşedintelui american Donald Trump. Presa americană a publicat fragmente din această carte chiar în ziua în care Trump a promulgat o lege prin care sunt sancţionaţi oficiali chinezi pentru tratamentul aplicat uigurilor, relatează The Guardian.

Wall Street Journal, New York Times şi Washington Post au publicat extrasele în care Bolton descrie modelul de corupţie prin care Trump foloseşte puterea funcţiei în scopuri personale.

„Donald Trump a fost dispus să oprească anchete penale pentru a oferi «favoruri personale» dictactorilor pe care îi plăcea”, potrivit extraselor din noua carte scrisă de fostul său consilier de securitate naţională.

După ce mai multe pasaje din cartea lui Bolton au ieşit la iveală în presa internaţională, administraţia lui Trump a solicitat de urgenţă, miercuri seară, un ordin de restricţie temporară de urgenţă pentru a bloca lansarea cărţii.

În memoriile sale, Bolton îl acuză pe Trump că a căutat sprijinul Chinei pentru a obţine realegerea sa în noiembrie. Pentru a avea o relaţie personală bună cu preşedintele Chinei, Trump a închis ochii la nerespectarea drepturilor omului, încurajându-l pe  Xi să continue construirea unor lagăre de concentrare pentru populaţia minoritară de uiguri din China.

În cadrul unei întâlniri din iunie 2019, preşedintele american „a subliniat importanţa fermierilor şi creşterea achiziţiilor chineze de soia şi grâu pe baza rezultatului alegerilor“, a scris în memoriile sale Bolton care nu apreciază multilateralismul şi nu ezită să favorizeze soluţii războinice.

Aceste relatări ies la iveală în ziua în care preşedintele promulgă o lege adoptată de Congresul Statelor Unite prin care sunt sancţionaţi oficiali chinezi acuzaţi de comiterea abuzurilor la adresa comunităţii uigurilor.

Legea promulgată de Trump îi consideră responsabili pe autorii încălcării drepturilor omului şi ale abuzurilor prin utilizarea lagărelor de îndoctrinare, muncă forţată şi a supravegherii intruzive pentru eradicarea identităţii entice şi a credinţelor religioase ale uigurilor sau ale altor altor minorităţi, conform unui comunicat emis la Casa Albă.

Relaţiile dintre SUA şi China sunt deja foarte tensionate, iar această lege poate provoca şi mai multe conflicte între cele două puteri mondiale.

În cartea lui Bolton este evidenţiat faptul că liderul republican nu a fost mereu critic cu deciziile luate de liderul chinez.

Ba chiar mai mult, conform relatărilor sale, liderul american a aflat chiar de la Xi care este rolul lagărelor de concentrare din Xinjiang şi nu s-a opus, dimpotrivă, a spus că ar trebui ca Xi să construiască aceste lagăre.

„La cina din deschiderea summit-ului G20 de la Osaka, în iunie 2019, doar în prezenţa interpreţilor, „Xi i-a explicat în linii mari lui Trump de ce a construit lagăre de concentrare în Xinjiang", scrie Bolton. „Potrivit interpretului nostru, Trump a spus că Xi ar trebui să continue să construiască aceste lagăre, despre care Trump credea că este exact lucrul potrivit de făcut“, adaugă John Bolton.

Bolton descrie şi o întâlnire individuală a liderilor celor două puteri mondiale avută la reuniunea G20 din Japonia, în 2019. Xi s-a plâns atunci lui Trump legat de criticile americanilor la adresa Chinei, iar Trump i-a  sugerat un mod omologului său prin care l-ar putea ajuta să îl învingă în alegeri pe Joe Biden.

„Atunci, în mod uimitor, a îndreptat conversaţia către viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA, făcând aluzie la capacitatea economică a Chinei de a afecta campaniile aflate în desfăşurare, pledând pe lângă Xi pentru a se asigura că va câştiga", a scris Bolton.

Conform rapoartelor după reuniunea G20, Trump a făcut presiuni asupra lui Xi să cumpere mai multe produse agricole din SUA, dar acesta nu a văzut ca fiind de bun augur un astfel de angajament. Reprezentantul comerţului american, Robert Lighthizer, a vorbit miercuri în Senat şi a negat faptul că Trump i-ar fi cerut ajutor lui Xi în alegeri.

Unul din contracandidţii săi, Joe Biden, l-a acuzat că i-a vândut pe americani ca-şi asigure viitorul său politic prin sprijinul acordat de China.

În cartea lui Bolton, Trump nu pare preocupat de încălcările grave asupra drepturilor omului care se petrec în China.

Trump a refuzat să emită o declaraţie ce comemorează masacrul din Piata Tiananmen din 1989, spunând că s-a petrecut acum 15 ani (de fapt evenimentul a avut loc în urmă cu 30 de ani) şi că nu îi mai pasă nimănui, el încearcă să facă o afacere.

„Asta a fost acum 15 ani... Cui îi pasă de asta? Eu încerc să fac o afacere. Nu vreau nimic", ar fi spus Trump, conform relatărilor publicate de presă din cartea lui Bolton.

Fostul consilier de securitate al liderului de la Casa Albă mai dezvăluie ca Trump ar fi fost mult mai aproape decât se crede să retragă SUA din NATO.

John Bolton nu a acceptat să depună mărturie în procesul intentat împotriva lui Trump. Declaraţia sa ar fi putut fi cea mai importantă probă adusă în faţa Congresului. Fostul diplomat a fost acuzat că ar ţine probele pentru cartea sa, punând profitul personal înaintea datoriei. Republicanii au blocat prin vot apariţia martorilor la proces, Bolton spunând că va apărea doar dacă este citat de Senat.

În cartea sa, Bolton scoate la lumină foarte multe declaraţii controversate ale preşedintelui american care îl pot pune într-o postură deloc favorabilă înaintea alegerilor. Acesta relatează că vara trecută Trump ar fi atacat jurnaliştii la o întâlnire în New Jersey spunând că aceştia „ar trebui să fie executaţi, că sunt nişte nenorociţi".

Bolton mai precizează şi faptul că Trump nu ştie multe lucruri despre alte ţări. De exemplu că Marea Britanie are arme nucleare, că Finlanda nu face parte din Rusia, ba chiar mai mult, a confundat actualii şi foştii preşedinţi din Afganistan, într-o discuţie purtată cu premierul japonez Shinzo Abe.

Nici secretarul de stat, Mike Pompeo, nu este trecut cu vederea. În pasajele făcute publice, acesta este descris ca fiind loial preşedintelui în public în timp ce, în spatele camerelor, îl batjocoreşte pe Trump spunând că este „plin de rahat“.

Chiar dacă departamentul de justiţie şi oficialii de la Casa Albă au făcut eforturi mari să oprească publicarea cărţii, aceasta a fost deja distribuită jurnaliştilor care au publicat o mulţime de pasaje compromiţătoare la adresa lui Donald Trump. Volumul va apărea pe 23 iunie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul